PSD a pierdut alegerile până şi în PROPRIUL bazin electoral: județul Vaslui. Dumitru Buzatu: ‘Să luăm măsurile pentru redresare’
Rezultatele obţinute de PSD la nivel naţional reprezintă unul dintre cele mai grele momente ale partidului, a declarat liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, considerat unul dintre baronii locali ai partidului, citat de Adevărul.ro.
”Trebuie să se facă o analiză foarte serioasă a acestor rezultate, să vedem care sunt cauzele unui asemenea comportament electoral şi evident să luăm măsurile pentru redresare”, a adăugat Dumitru Buzatu pe fondul rezultatelor.
Comentariile lui Dumitru Buzatu au venit după ce PSD a pierdut alegerile europarlamentare în toate cele trei municipii ale judeţului Vaslui, precum şi în oraşul Negreşti. Asta deşi Judeţul Vaslui este considerat un bazin electoral fidel PSD.
El nu este primul membru PSD care se declară nemulţumit de comportamentul PSD-ului la alegerile europarlamentare şi care dă de înţeles Atât Liviu Plesonianu, cât şi Liviu Negoita, dar şi Marian Oprișan.
Dumitru Buzatu conduce PSD Vaslui de mai bine de 20 de ani însă potrivit Adevărul, la acest tur de scrutin, nu a mai reuşit să mobilizeze nici electoratul şi nici propriii primari.
PSD a pierdut alegerile în municipiile Vaslui, Bârlad, Huşi şi în oraşul Negreşti şi a câştigat alegerile la Murgeni, cel mai sărac oraş, unde populaţia de etnie rromă atinge aproape 40%.
În schimb, în Bârlad şi Vaslui a câştigat USR-Plus a câştigat detaşat, iar în Huşi şi Negreşti a câştigat PNL.