Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunțat că SUA vor acorda o derogare care va permite României să repornească rafinăria Petrotel Lukoil.
Ministrul Energiei se află într-o vizită oficială în Statele Unite, unde a discutat despre problemele energetice ale României. Bogdan Ivan a declarat că România a primit derogare din partea guvernului american pentru a reporni rafinăria Petrotel Lukoil.
„Am primit confirmare oficială din partea guvernului american pentru derogarea de la sancţiuni împotriva Lukoil pentru ca România să repornească rafinăria derogare din partea guvernului american pentru a reporni rafinăria Petrotel Lukoil. Reprezintă o veste uriaşă pentru ţara noastră”, a declarat ministrul Ivan conform Antena 3.
Potrivit spuselor sale, în baza acestei derogări, rafinăria va fi repornită în 45 de zile și va produce carburanții necesari consumului, motorină, benzină, kerosen.
„E un pas în faţă extrem de important. 21% din producţia României va fi asigurată de această rafinărie şi reprezintă un principal element al stabilizării pieţei de carburanţi din România”, a mai spus ministrul.
Ministrul Energiei Bogdan Ivan a mai precizat, în acest context, că rafinăria de la Ploiești nu va rafina petrol rusesc aflat sub sancțiune. De asemenea, a mai afirmat, guvernul român nu va plăti costurile de rafinare către Rusia. El a explicat că există un mecanism la Ministerul Energiei de supraveghere a tuturor operaţiunilor.
„Vreau să fiu foarte clar, niciun gram de petrol rusesc nu va ajunge în România. Vorbim despre petrol care va ajunje din alte state şi în acelaşi timp nici un leu nu va ajuge înapoi în Federaţia Rusă. Rafinăria va funcţiona doar operaţional pentru a păstra în continuare şi reţeaua de bezinării, dar, mai ales, pentru a avea produs în piaţă”, a declarat Ivan,
Ministrul a precizat că repornirea rafinăriei va permite României să producă toată benzina pe care o consumă și peste 60% din necesarul de motorină, dar și tot combustibilul pentru aviaţie.
„În acelaşi timp ne asigură că suntem mai stabili în faţa fluctuaţiilor internaţionale de preţ, pentru că atunci când vorbim despre motorina care se cumpără la un preţ dublu faţă de acum o lună şi jumătate, în România avem petrolul mai scump doar cu 30% ceva, ceea ce înseamnă automat că vom avea preţuri mai mici decât în întreaga regiune”, a mai afirmat Ivan.