Katy Perry acuzată de agresiune sexuală. Incidentul s-ar fi petrecut la Melbourne în 2010. Poliția a deschis o investigație

Katy Perry acuzată de agresiune sexuală. Incidentul s-ar fi petrecut la Melbourne în 2010. Poliția a deschis o investigație
sursa foto: Hepta/Abaca Press / Young Chris/CP/ABACA

Katy Perry, cunoscuta cântăreață americană, este acuzată de agresiune sexuală. Faptele s-ar fi petrecut într-un club de noapte la Melbourne, în 2010.

Ruby Rose, acuzații la adresa lui Katy Perry

Actrița australiană Ruby Rose a declarat că ar fi fost agresată sexual, într-un club de noapte, Spice Market din Melbourne, de Katy Perry.  Incidentul s-ar fi petrecut în 2010, iar poliția din statul Victoria a deschis o anchetă. Reprezentantul lui cântăreței americane a calificat aceste acuzații drept „minciuni periculoase și nesăbuite”.

Ruby Rose, în vârstă de 40 de ani, este cunoscută pentru rolurile din „Orange Is the New Black”, „John Wick: Chapter 2” și „Batwoman”. Ea a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care a vorbit despre acest incident din urmă cu 16 ani. La vremea respectivă, a precizat, avea puțin peste 20 de ani.

„Katy Perry m-a agresat sexual la clubul de noapte Spice Market din Melbourne. Cui îi pasă ce crede ea”, a scris actrița.

Ce exolicații dă presupusa victimă

Ruby Rose a continuat postarea explicând de ce a luat decizia de a vorbi acum despre ceea ce s-a întâmplat la vremea respectivă. Ea a arătat spre Katy Perry, spunând cât de mult a fost afectată.

„Mi-a luat aproape două decenii să spun asta public. Deși sunt recunoscătoare că am trăit suficient cât să-mi găsesc vocea, asta arată cât de profund te afectează trauma și agresiunea sexuală”, a mai spus actrița australină

Într-o altă postare, a descris explicit presupusul incident, susținând că artista ar fi avut un comportament sexual nepotrivit față de ea într-un moment în care încerca să o evite. Totodată a precizat că este mult mai dificil să vorbești despre violență sexuală între femei

„Ca femeie, din multe motive, a vorbi despre violența și abuzul sexual femeie-contra-femeie este de o sută de ori mai greu decât să vorbești despre prădători bărbați. Cel puțin pentru mine”, a mai adăugat Ruby Rose.

Cum se apără Katy Perry de acuzații?

Un reprezentant al lui Katy Perry a negat acuzația și a declarat că toate acuzațiile formulate la adresa cântăreței sunt minciuni pe care le-a catalogat drept periculoase.

„Acuzațiile răspândite pe rețelele de socializare de Ruby Rose la adresa lui Katy Perry nu sunt doar categoric false, ci sunt minciuni periculoase și nesăbuite. Doamna Rose are un istoric bine documentat de acuzații publice grave pe rețelele de socializare împotriva diverselor persoane, acuzații care au fost negate în repetate rânduri de cei vizați”, a declarat reprezentantul cântăreței.

Echipa artistei face referire la episoade mai vechi. În 2021, Ruby Rose a vorbit despre condiții de muncă nesigure pe platourile serialului „Batwoman”. Spunea atunci că acesta a fost motivul pentru care a părăsit proiectul. La acel moment, Warner Bros. Television a declarat că decizia de a nu continua colaborarea a fost luată pe baza unor plângeri legate de comportamentul actriței la locul de muncă.

Poliția a demarat o anchetă în acest caz

Poliția din statul australian Victoria a comunicat că a inițiat o investigație în acest caz, conform The Times.

„Detectivii echipei de investigare a infracțiunilor sexuale și a abuzurilor asupra copiilor din Melbourne anchetează [o presupusă] agresiune sexuală care a avut loc în Melbourne în 2010. Poliția a fost informată că incidentul a avut loc într-un local autorizat din cartierul central de afaceri al orașului Melbourne. Deoarece ancheta este încă în curs, ar fi nepotrivit să facem alte comentarii în acest stadiu”, au transmis polițiștii.

Pe de altă parte, Ruby Rose a declarat că nu va depune o plângere oficială cu privire la incident. Dar a îndemnat-o pe Katy Perry să o acționeze în judecată. Mai mult, spune că Perry ar fi ajutat-o să obțină o viză pentru Statele Unite, motiv pentru care inițial nu a vorbit despre presupusul abuz.

 „Dar ea [Perry] este mai mult decât binevenită să mă dea în judecată (nu o va face, pentru că s-a întâmplat, am fotografii și s-a întâmplat literalmente în public, în fața mai multor martori)”, a mai spus Ruby Rose