Se desființează ARD? Gabriel Biriș (FC): "ARD a încetat. Ca să continue amorul trebuie o altă înţelegere"

Publicat: 10 12. 2012, 16:56
Foto: qmagazine.ro

Alianța România Dreaptă (ARD) s-ar putea desființa încă din prima zi de după încheierea alegerilor parlamentare, existând mai multe voci din cadrul partidelor care formează alianța care critică această construcție și care susțin că ARD și-a servit scopul.

Astfel, vicepreședintele Forței Civice Gabriel Biriș a declarat, luni, că ARD a încetat și că este nevoie de o altă înțelegere între partide pentru ca acestea să continue cooperarea.

ARD a încetat. Ca să continue amorul trebuie o altă înţelegere. Până una alta suntem liberi de contract„, a spus Biriș, potrivit Gândul.

Totuși, Mihail Neamțu, liderul Noua Republică, și Mihai Răzvan Ungureanu, președintele Forței Civice, au susținut că trebuie continuată reconstrucția dreptei pentru lupta împotriva USL.

„Vom demonstra ca lupta politica se duce pe idei, pe progame pe felul în care se conturează națiunea. Anunțăm că de aici de la Arad, începe reconstrucția dreptei. În urma rezultatelor obținute, nu va exista timp pentru a analiza scorurile obținute, ci eventual pentru a specifica care sunt responsabilitățile celor implicați în această campanie.

Suntem în situația în care este evident pentru toți susținătorii dreptei, pentru membrii ARD, PDL, că este nevoie de o dreaptă unită, coezivă, orientată către viitor. Ăsta e viitorul României, o dreaptă europeană care nu dă înapoi niciun pas, o dreaptă capabilă să aperere valorile occidentale”, a declarat MRU.

Vezi AICI mai multe detalii despre declarația lui MRU.

Vicepreședintele PDL Cristian Boureanu a fost una din vocile care a criticat cu fervoare construcția ARD, susținând că realizarea acestei platforme politice a fost o prostie.

Fără a considera că sunt sub imperiul emoţiilor, cred că astăzi am dreptul să spun că a fost o mare prostie să inventăm o alianţă (ARD) cu nişte partide care nu existau, iar în viaţă prostia se plăteşte„, a spus Boureanu.

Liderul PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a negat aceste zvonuri, într-o intervenție în direct pentru B1 TV, spunând că aluziile privind desființarea ARD sunt nefondate.

„Este o afirmație nefondată. ARD este o formulă pentru participare la algeri. Înțelegerea politică nu a fost pusă în discuție. ARD este o alianță electorală, care potrivit legii funcționează pentru alegeri, o înțelegere poltiică care nu s-a rupt. Nu știu să existe asemenea decizii la nivelul liderilor celor trei partide politice”, a spus Pavelescu.

Pavelescu: ARD nu se desființează

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: