Seceta pedologică face prăpăd în culturile agricole. Rezultatele primei reuniuni a Comitetul interministerial care trebuie să găsească soluții

Publicat: 19 07. 2022, 17:12
Captură Video: Guvernul României / YouTube

Marți a avut loc prima ședință a Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură. „Punerea în funcțiune a sistemelor de irigații este principala noastră prioritate”, a declarat, cu această ocazie, premierul Nicolae Ciucă.

Discuții pe tema efectelor secetei

Comitetul a analizat efectele secetei pedologice și a fenomenelor meteo extreme asupra culturilor agricole.

„Este necesar să intervenim rapid, cu toate resursele pe care le avem, naționale și europene, pentru a proteja agricultura noastră și fermierii români. Vom continua să investim și să modernizăm agricultura, pentru a micșora dependența de situația meteorologică.

Punerea în funcțiune a sistemelor de irigații este principala noastră prioritate. Toată rețeaua de canale magistrale ale statului trebuie revitalizată și extinsă, pentru a putea aduce apa și în sectoarele secundare ale fermierilor”, a declarat Ciucă.

Premierul a precizat apoi că măsurile ce vor fi luate se vor baza pe propunerile de la Ministerul Agriculturii.

Printre măsurile pe termen scurt analizate la nivelul Comitetului se numără asigurarea la timp a subvențiilor și fondurilor alocate din bugetul UE și de la bugetul de stat. Totodată, s-a propus folosirea tuturor resurselor de apă pentru irigarea culturilor.

Guvernul promite bani pentru investiții în sistemul de irigații

Guvernul a mai transmis că vor fi alocate fondurile necesare pentru executarea lucrărilor de reabilitare și investiții în sistemul de irigații.

În cadrul Comitetului s-a mai discutat despre măsurile pentru recoltarea, transportul, depozitarea și valorificarea produselor agricole în unitățile de prelucrare și procesare.

Totodată, sunt avute în vedere decizii pentru a sprijini fermierii în desfășurarea campaniei agricole din toamnă.

Comitetul își propune să implementeze și măsurile necesare pentru creșterea capacității de industrializare a producției agricole primare și valorificarea acesteia.

Din cadrul Comitetului fac parte reprezentanți ai mai multor ministere, conducerea fiind asigurată de ministrul Agriculturii.