Secretarul Comisiei de Învățământ susține că altcineva a semnat raportul prin care se amână concursul pentru directorii de școli în locul său. El afirmă că Andronescu trebuie să dea explicații, dar nu răspunde la telefon

Publicat: 16 09. 2016, 14:00
Foto:hotinfo.ro

Secretarul Comisiei de Învățământ din Senat, liberalul Dumitru Oprea, a declarat că propunerea de amânare a examenelor pentru posturile de directori de școli nu figura pe ordinea de zi a Comisie și că raportul întocmit de aceasta nu a fost contrasemnat de el așa cum cere regulamentul, ci de altă persoană, deși nu a delegat pe nimeni. Oprea a mai spus că a încercat să discute cu președintele Comisiei, Ecaterina Adronescu, dar aceasta nu răspunde la telefon.

"Nu am idee cine, cum și pe ce procedură s-a facut forțarea asta de notă. Nici nu a figurat subiectul pe ordinea de zi a Comisiei și puteți să verificați, mergând pe data de 14 (n.r. – septembrie). Deci eu nu am participat la discuția unui astfel de punct. Constat însă că este o altă semnatură (pe raportul comisiei – n.r.) și asta nu este o despovărare, ci, dimpotrivă, este o întrebare pusă celor care au dat curs unei astfel de rezoluții. (…) E pus un 'pentru', dar, de regulă, pentru orice 'pentru', dacă e nevoie, tu ca secretar delegi responsabilitatea sub o formă, or eu nici nu am fost întrebat de subiectul ăsta. Sunt curios și eu să aflu detaliile ca secretar, totuși, al Comisiei, fiindcă eu nu pot să votez pe o propunere legislativă care nu a existat pe ordinea de zi și nici nu există", a explicat Dumitru Oprea, potrivit Agerpres.

Acesta a mai precizat că nu a reușit să afle cine anume a contrasemnat raportul în locul său.

"Eu sunt șocat de apariția subiectului, cine l-a provocat habar n-am. Este un subiect pe care numai doamna Andronescu poate să îl explice. Doamna Andronescu trebuie să raspundă la toate acestea, fiindca mi se pare strigător la cer ce s-a întâmplat. Nu răspunde însă la telefon, că am încercat să o sun. Nu am reușit să aflu un cuvânt de la dânsa despre ce s-a întamplat. E o nebunie", a mai declarat Oprea.

Comisia de Învățământ din Senat condusă de Andronescu a modificat pe ascuns un proiect de lege introducând un amendament prin care amână organizarea concursurilor pentru posturile de directori și directori adjuncți de școli, care ar urma să se desfășoare în octombrie, până la vacanța de vară de anul viitor.

Dacă proiectul ar fi aprobat, concursurile organizate de ministrul tehnocrat Mircea Dumitru nu ar mai avea loc, iar puterea de decizie ar rămâne la ministrul din guvernul ce va rezulta în urma alegerilor din 11 decembrie.

Proiectul va intra luni în plenul Senatului unde va primi un vot final.