Secretarul general al Consiliului European, despre Băsescu: Protectorul Constituţiei şi al statului de drept
Thorbjørn Jagland, secretarul general al Consiliul European, a declarat, miercuri, că președintele Traian Băsescu este protectul Constituției și al statului de drept din România, informează Mediafax.
„Este o onoare să primesc această decoraţie din partea dumneavoastră. Vă consider un bun prieten al meu şi al Consiliului Europei şi o persoană care a servit România şi, pot să spun, (care este n.r.) cu cel mai mare nivel de integritate protectorul Constituţiei şi statului de drept în această ţară.
Pentru mine este o mare plăcere să primesc această consideraţie acum, când pot constata că România este o democraţie foarte stabilă şi are un parcurs mult mai bun decât alte ţări din această regiune, inclusiv din punct de vedere economic„, a afirmat Jagland.
Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, a primit din partea șefului statului Ordinul „Steaua României”. Un alt oficial european decorat la Palatul Cotroceni a fost Thomas Markert, secretarul Comisiei de la Veneţia, care a primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de comandor.
Președintele Traian Băsescu a declarat că este onorat să decoreze doi oficiali europeni care au ajutat la integrarea României în Uniunea Europeană.
„Este pentru mine o onoare să decorez secretarul general al Consiliului Europei şi un reprezentant al Comisiei de la Veneţia, două instituţii cu care şi alături de care România şi-a construit procesul de pregătire şi apoi de integrare în Uniunea Europeană. Sunt două distincţii acordate la doi oameni care reprezintă două instituţii ce ne-au fost parteneri până acum şi ne vor fi parteneri şi în continuare. Pentru ceea ce instituţiile dumneavoastră au făcut pentru România, doresc să vă mulţumesc în numele meu şi al poporului român„, a afirmat Băsescu