Sectorul 6 își face TELEVIZIUNE! În rest, avea de toate…
În ședința Consiliului local al Sectorului 6 a fost adoptat proiectul prin care se alocă 1,2 milioane de lei pentru înființarea unei televiziuni online a sectorului. Nu a contat faptul că peste 1.200 de locuitori au semnat o petiție prin care au atras atenția că nu sunt de acord cu o astfel de cheltuială, nu au contat nici emailurile trimise de cetățeni consilierilor locali înainte de ședință.
Proiectul a fost aprobat cu 13 voturi ‘’pentru’’ și 9 voturi ‘’împotriva’’, cu niște amendamente. Au votat ‘’pentru’’ 11 consilieri PSD și 2 consilieri PMP, iar ‘’împotriva’’ au votat 5 consilieri USR, 3 consilieri PNL și 1 consilier PMP.
”Câțiva consilieri au cerut ca acest proiect să nu permită politizarea emisiunilor prin sigle și nume de formațiuni politice, au cerut să fie realizat un Regulament de Organizare și Funcționare sau un Consiliu de Administrație din care să facă parte câte 1 reprezentant din toate partidele politice din Consiliul Local sector 6. Aceste propuneri nu au fost supuse la vot de președintele de ședința așa că probabil nu vor fi incluse în HCL”, a transmis Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea, printr-un comunicat.
Consilierii sectorului 6 irosesc o sumă fabuloasă pentru a-și face televiziune
Titlul proiectului a fost schimbat în ‘’Platforma multimedia online pentru comunitatea noastră’’, iar ‘’Școala de televiziune’’ a fost înlocuită cu ‘’Centru de formare media’’.
Bineînțeles, a rămas neschimbat bugetul de peste 1,200,000 de lei, ce va fi cheltuit pentru cumpărarea aparaturii necesare studioului TV, dar și pentru salarii, cheltuieli de producție și altele.
”Prioritățile cetățenilor din sectorul 6 legate de trafic, poluare, colectare selectivă, spații verzi, școli și spitale nu sunt importante pentru majoritatea Consiliului Local. 13 consilieri locali au ținut morțiș ca, înainte de rezolvarea tuturor acestor probleme, să aloce banii publici pentru ”informarea” cetățenilor printr-o ‘’platforma multimedia online’’ alături de formarea profesională tinerilor prin ‘’Centrul de formare media’’. Apreciem totuși faptul că 9 consilieri locali au ținut cont de opinia cetățenilor și au votat împotriva acestui proiect”, a mai transmis Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea.