Ședință a Coaliției PSD-ALDE: Modificarea legii STS și rectificarea bugetară, printre subiectele discutate
Coaliția PSD-ALDE se reunește, luni, la ora 10.00, într-o ședință, la Palatul Victoria. Unul dintre subiectele discutate va fi cazul de la Caracal, însă, potrivit liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va fi abordat și subiectul rectificării bugetare, informează HotNews.ro.
Tăriceanu a anunțat duminică seara că în cadrul ședinței coaliției se va discuta despre măsurile pe care le pot lua Guvernul și Parlamentul în contextul tragediei de la Caracal, cum ar fi o posibilă modificare a legii STS sau a procedurilor de intervenție în astfel de cazuri.
În ceea ce privește rectificarea bugetară, cei de la ALDE sunt nemulțumiți că serviciile primesc jumătate de miliard în plus și sunt tăieri din bugetele unor instituții sau ministere importante.
„Mâine (luni – n.r.) cu doamna premier vom avea acest subiect de discutat foarte serios, pentru că eu nu cred că prioritatea României este finanţarea instituţiilor de forţă în statul român”, a declarat Tăriceanu, duminică, la Antena 3.
În același timp, liderii PSD se vor reuni în ședința Comitetului Executiv Național, luni, la ora 18.00, la sediul din Băneasa.
În contextul tragediei din Olt, președintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat amânarea Congresului programat pe 3 august.