Senatul a avut în acest an un buget aprobat de peste 180 de milioane de lei și tot nu i-a ajuns. Câți bani vrea pentru 2019

Publicat: 10 12. 2018, 21:20

Plenul Senatului a adoptat o hotărâre care prevede că bugetul instituţiei pe 2019 va fi de 241.648.000 de lei, în creștere cu aproape 25% față de anul în curs, notează Agerpres. În 2018, Senatul a avut un buget aprobat de 183.336.000 de lei.

Pentru cheltuielile curente sunt prevăzute 231.803.000 lei, dintre care cheltuieli de personal – 170.090.000 lei, bunuri şi servicii – 37.809.000 lei şi transferuri între unităţi ale administraţiei publice – aproximativ 8.910.000 lei.

Pentru cheltuielile de capital sunt alocate9.845.000 lei.

Hotărârea mai prevede suma de 14.680.000 lei la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială”.

În bugetul Senatului sunt prevăzute și sume pentru efectuarea de plăţi necesare acţiunilor ce se vor desfăşura în perioada exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în sumă totală de 16.200.000 de lei.