Senator PDL: "Nu Breivik a comis atentatul, ci actualii lideri care conduc în UE!"
Senatorul PDL Iulian Urban a postat pe blogul său personal o opinie potrivit căreia Anders Behring Breivik, care a provocat moarte a zeci de persoane în Norvegia, “nu a comis atentatul, ci actualii lideri care conduc în UE”, întrucât „multiculturalismul este bun doar când culturi asemănătoare calitativ se contopesc”. „Multiculturalismul ne-a fost băgat pe gât forţat şi în doză mare, acum unii nebuni reacţionează violent”, consideră Iulian Urban.
„Nu Breivik a comis atentatul, ci actualii lideri care conduc în UE! Ştiu că pare şocant să iei în discuţie o asemenea ipoteză, însă ea este cât se poate de reală. Există milioane de naţionalişti în Europa, continent lovit de multiple atentate săvârşite de musulmani. UE a ajuns să dea bani pentru a convinge imigranţii non-europeni să plece acasă la ei, Franţa, UK, Germania declară oficial că ‘”multiculturalismul e mort'”, iar Merkel spune că dacă vrei să trăieşti şi să munceşti în Germania atunci înveţi germana şi adopţi valorile germane. (…) În 25 de ţări UE conduc partide de dreapta (în curând vor fi 26, în Spania dreapta e considerată deja câştigatoare), stânga a fost eliminată de către electori furioşi pentru politica iresponsabila de «asistanat social» şi «imigratie masivă necontrolată». Franţa sau Italia au creat isterii naţionale împotriva ţiganilor, Franţa a interzis burka, în Ungaria defilează detaşamentele anti-ţigăneşti, adică politicienii europeni împing conştient sau nu politica europeană către o formă de extremism ce transformă Europa în cazanul de pulbere al planetei”, scrie Urban pe blog.
Senatorul își exprimă mirarea că “doar un singur European” din cei 550 de milioane a apăsat pe trăgaci, ceea ce ar fi o dovadă de “incredibilă toleranță”, potrivit politicianului.
„Şi cu toate astea, cu toate aceste presiuni din partea politicienilor, din cei 550 de milioane de europeni nativi ai UE, s-a găsit doar 1 care să săvârşească un act de mare şi inutilă cruzime. Asta spune multe despre incredibila toleranţă şi răbdare [încă] a europenilor. (…) În acest haos extremist este uimitor că doar un singur european a apăsat pe trăgaci pentru a exprima frustrarea faţă de indiferentă şi ipocrizia clasei politice europene în faţa islamizării şi imigraţiei ilegale care pun în pericol [conform discursului public] întreaga civilizaţie şi cultură europeană”, adaugă Urban.
Parlamentarul concluzionează că multiculturalismul este bun doar în cazul contopirii de valori asemănătoare.
„Sub nici o formă Breivik nu a acţionat de capul lui, iar acest lucru se va demonstra cu temeinicie pe măsură ce ancheta va evolua. Manifestul nu e al lui Breivik, ci se vede că e făcut de nişte englezi (multe date din UK şi raportare în principal la Anglia şi apoi la restul Europei), şi e doar îmbrăţişat de Breivik. Dacă ucidea musulmani acum aveam 1000 de organizaţii musulmane radicale plănuind să atace Europa sau europenii ar fi simţit şi mai multă milă faţă de musulmani, iar tipul nu asta dorea, omul vrea să pună pe agenda europenilor forţat problema asta, ascunsă sub preş de către elită politică. Multiculturalismul este bun doar când culturi asemănătoare calitativ se contopesc, nu mege să amesteci oamenii din bibliotecă naţională cu cei dintr-o cârciumă din Ferentari sau dintr-o puşcarie, la o petrecere de băieţi olimpici la matematică poţi aduce pe cei de la biologie, nu poţi să aduci şi bătăuşii cartierului”, susţine el.
Există o mare problemă musulmană care nu se vede în România susține Urban.
„Majoritatea musulmanilor creează asociaţii şi fac meetinguri apoi de propagare a legii sharia şi aşa mai departe. În unele ţări sunt atât de agresivi încât se pune serios problema ce se poate face. (…) Pe de altă parte guvernele încurajează foarte mult imigraţia din ţări cu preponderenţă musulmană (la unele cercetări se poate vedea de ce, există deja mulţi musulmani infiltraţi în poziţii de top în guverne care pot lua aceste decizii). (…) E trist că UE nu pune clar problma asta şi să stabilească clar care e diferenţă între libertatea de expresie şi colonizarea musulmană care se face în UE”, mai scrie el.