Senatorii vor lua o pauză între 1 și 19 noiembrie, perioadă în care vor lucra în teritoriu
Parlamentarii din Senat vor lucra în teritoriu în perioada 1-10 noiembrie, anunța, luni, vicepreședintele Dan Radu Rușanu, potrivit deciziei luate de conducerea camerei legislative.
El a menţionat că birourile comisiilor care au acte normative de discutat vor stabili zilele în care se vor membrii comisiilor respective se vor întruni pentru a dezbate actele normative şi a le propune pentru avizare în plenul Senatului.
Ruşanu a precizat, de asemenea, că s-a stabilit ca termen data de 19 noiembrie pentru avizarea în Comisia pentru muncă, în Comisia pentru buget – finanţe şi în Comisia pentru drepturile omului a iniţiativei legislative propuse de deputatul Cristian Rezmeriţă, care vizează modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, şi care, potrivit lui Ruşanu „se referă la stabilirea claselor”.
”S-a stabilit pentru miercuri o ședință comună, Camera Deputaților și Senat. În același timp, s-a luat decizia ca în perioada miercuri (31 octombrie) până în 19 noiembrie senatorii să lucreze în teritoriu, iar cei care au acte normative în comisie să stabilească zilele în care se vor întâlni membrii comisiei respective”, a declarat Rușanu, citat de Agerpres.