Sesiunea extraordinară a Parlamentului pe tema reducerii CAS ar putea fi convocată în ultima săptămână a vacanței parlamentare

Publicat: 14 08. 2014, 10:34
Foto: bzi.ro

Vicepreședintele Senatului, Ioan Chelaru, a precizat că Opoziția a depus la Parlament o cerere cu privire la convocarea unei sesiuni extraordinare pentru rediscutarea legii care reduce CAS cu cinci puncte procentuale la angajator.

Acesta a precizat că cel mai probabil această sesiune va avea loc în ultima săptămână a vacanței parlamentare.

„Într-adevăr, a fost depusă această cerere. Asta am auzit aseară. PSD este de acord cu această sesiune. Urmează să se stabilească un Birou Permanent. Conform unei tradiții pe care eu o știu de zece ani de când sunt în Parlament, sesiunile care au fost convocate pe durata vacanței parlamentare, au fost convocate, de obicei, sau în prima săptămână a vacanței parlamentare sau în ultima săptămână. Din punctul ăsta de vedere, eu cred că în ultima săptămână din august, nu este niciun fel de problemă dacă va fi sesiune extraordinară”, a spus vicepreședintele PSD al Senatului pentru Agerpres.

Ioan Chelaru a mai spus că dificultatea convocării parlamentarilor în sesiune extraordinară se datorează faptului că mulți dintre aceștia se află încă în concediu.