Simona Spătaru (USR), după ce Ilie Bolojan i-a tăiat microfonul lui Ștefan Pălărie, în Parlament: “Cam asta a fost” (VIDEO)

Publicat: 21 01. 2025, 20:59
Actualizat: 21 01. 2025, 21:02
Senatoarea USR Simona Spătaru. Sursa foto: Simona Spătaru / Facebook

Senatoarea USR, Simona Spătaru, a comentat în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac, pe B1 TV, ceea ce s-a întâmplat, azi, la Senat, când Ilie Bolojan i-a tăiat microfonul senatorului Ștefan Pălărie, în timp ce se afla la tribună și cerea ca Iohannis să vină și să dea explicații privind alegerile anulate.

Spătaru a menționat că i s-a părut suspect acest moment, având în vedere că ședința de plen abia începuse. Ea a subliniat că Parlamentul nu a avut sesiuni extraordinare și că tensiunea din societate este foarte mare.

„Sunt 35 de zile de când președintele Iohannis lipsește din spațiul public”

De asemenea, senatoarea a făcut referire la solicitarea ca președintele Iohannis să meargă în Parlament pentru a clarifica situațiile care au condus la anularea alegerilor, considerând că este o cerere firească și așteptată.

“Mă gândesc că, totuși, de la începutul lunii ianuarie, Parlamentul nu a arătat că și-a consumat energiile în vreo altă sesiune extraordinară, că s-a lucrat foarte mult și tensiunea din societate este foarte mare și atunci și pentru mine a fost destul de suspectă această oprire a microfonului, când abia începuse ședința de plen, mai mult de 10 minute ea oricum nu avea să dureze, fiindcă ordinea de zi a fost foarte scurtă. Solicitarea noastră, și aici aș face această precizare, privind, atenție, prezența, solicitarea de a fi prezent președintele Iohannis în plenul Senatului, pentru a putea lămuri, firesc, așa cum ne dorim toate partidele din arcul coaliției sau din opoziție, situațiile care au condus la anularea alegerilor, era o solicitare, cum spunem noi, întemeiată, firească și așteptată pentru prima ședință a Senatului din acest an.

Președintele Senatului, iată, însă, a avut această precizare. Mai mult, cumva, s-a legat de procedură, că ar fi intervenția mai lungă decât și-ar fi dorit.

Acum, serios, era o chestiune simplă. Dacă convocarea unei alte ședințe în care oportunitatea președintelui Iohannis de a veni în fața Parlamentului, ceea ce n-a făcut în ultimii 4 ani de zile, măcar acum, în acest moment critic, de a se prezenta, pentru a lămuri cum este bine să continuăm pe drumul democrației, cum sunt elemente solide, apărute prin rapoartele serviciilor, prin poate alte autorități la care numai dumnealui are acces, ca informație, și astfel, fiind acest drum al noului calendar de alegeri pus în practică, să restabilească o încredere în acest fenomenal al exprimării unui vot liber și neîntinat de alte acțiuni.

Uitați-vă, sunt 35 de zile de când președintele Iohannis lipsește din spațiul public. Bun, el lipsea și când nu avea această prelungire artificială de mandat, cu atât mai mult acum e necesar să se prezinte și să facă aceste lămuriri. Cam asta a fost”.