PSD, la răscruce: Social-democrații decid soarta partidului, după condamnarea lui Dragnea și dezastrul de la alegeri

Publicat: 28 05. 2019, 09:44
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Zi agitată pentru PSD-iști. După ce au pierdut catastrofal alegerile, iar liderul Liviu Dragnea a fost trimis la pușcărie în dosarul angajărilor fictive, social-democrații intră, marți, în ședință.

PSD va avea ședința Biroului Permanent Național marți, ora 11.00, la Parlament. De la 18.00 social-democrații vor participa la întrunirea CEx.

La cele două reuniuni, PSD va analiza rezultatul obținut de formațiune la europarlamentare și calea de urmat după condamnarea lui Liviu Dragnea.

Amintim că premierul Viorica Dăncilă a ținut o declarație de presă, luni,înconjurată de mai mulți lideri PSD, în timp ceLiviu Dragneaera în drum spre Penitenciarul Rahova.

„Uman vorbind este o drama atât pentru el ca persoana cât și pentru familia lui. În calitate de colegi de partid suntem alături de el. Vreau să precizez că nu vom comenta în niciun fel decizia instanței de judecată. Suntem un partid unit. În momentele dificile PSD a strâns rândurile”, a afirmat Viorica Dăncilă. (Detalii AICI)