Sorin Grindeanu duce Ordonanța SAFE la Curtea Constituțională. Șeful PSD cere CCR să anuleze documentul emis de Ilie Bolojan

Publicat: 20 05. 2026, 14:56
Sorin Grindeanu, președintele PSD. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sorin Grindeanu, a depus miercuri, la CCR, o cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională, cu privire la ordonanţa SAFE, adoptată de guvernul Bolojan când a devenit interimar. 

Războiul cu Bolojan, dus de Grindeanu la CCR

Scandalul politic din jurul programului european SAFE intră într-o nouă etapă după ce președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu ordonanța adoptată de Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Liderul PSD acuză Executivul că a emis actul normativ într-un moment în care cabinetul devenise deja interimar și susține că decizia ar reprezenta un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament.

”Problema de drept ce trebuie dezlegată de Curtea Constituţională vizează posibilitatea Guvernului demis prin moţiune de cenzură de a adopta şi publica o ordonanţă de urgenţă cu conţinut legislativ substanţial – care nu constituie un act de administrare curentă –, dar mai cu seamă posibilitatea de a reglementa prin ordonanţă de urgenţă materii care se aflau deja în procedura legislativă a Parlamentului, prin proiecte de lege şi propuneri legislative înregistrate şi în curs de dezbatere la cele două Camere sau chiar pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputaţilor”, menţionează sesizarea la CCR.

Potrivit sesizării depuse la CCR, Grindeanu reclamă faptul că Executivul „și-a depășit atribuțiile constituționale” prin adoptarea ordonanței SAFE după pierderea legitimității politice a Guvernului.

”Curtea Constituţională urmează să constate, totodată, că adoptarea şi publicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 în intervalul 5-8 mai 2026 – după adoptarea moţiunii de cenzură la data de 5 mai 2026 – a constituit un abuz de drept public, prin care Guvernul, deşi lipsit de mandatul democratic şi de legitimitate constituţională, a continuat să exercite prerogative de legiferare primară, substituindu-se Parlamentului în domenii care se aflau deja pe agenda legislativă a acestuia”. mai arată sesizarea depusă de Grindeanu la CCR.

Documentul complet îl puteți citi aici: CERERE DE SOLUȚIONARE A CONFLICTULUI JURIDIC DE NATURĂ CONSTITUȚIONALĂ

PSD acuză lipsa de transparență

Grindeanu a criticat în repetate rânduri și modul în care ar fi fost gestionate negocierile privind SAFE în interiorul Guvernului.

„Nici nu știam unde se duc banii”, a spus liderul PSD după o reuniune de la Cotroceni convocată de președintele Nicușor Dan. Potrivit acestuia, deciziile importante ar fi fost luate „la nivel de Cancelarie”, fără o informare clară a partenerilor din coaliție.

De cealaltă parte, Executivul a argumentat că ordonanța SAFE trebuia adoptată rapid pentru ca România să nu piardă accesul la finanțările europene și pentru a accelera proiectele de apărare strategică.

Surse guvernamentale au susținut că întârzierile ar fi afectat capacitatea României de a intra în primele valuri de finanțare europeană dedicate securității regionale și infrastructurii militare.

Acuzații privind „guvernarea prin ordonanțe”

PSD și opoziția au acuzat în ultimele luni Executivul că încearcă să impună reforme majore prin ordonanțe de urgență, evitând dezbaterile parlamentare.

Criticile au vizat atât SAFE, cât și reformele administrative și restructurările din sectorul public.