Sorin Grindeanu: „În lupta cu cartelurile de bugetari de lux voi sta alături de premierul Bolojan în linia întâi” (VIDEO)
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a criticat luni în plenul Parlamentului, la dezbaterea moțiunii de cenzură creșterea de taxe asumate de către guvernul condus de Ilie Bolojan. Acesta a precizat că o altă soluție, validată de organismele internaționale, ar fi fost introducerea impozitului progresiv:
Sorin Grindeanu, critici cu privire la măsurile fiscale
“Toată Europa civilizată o aplică, o alternativă care a fost validată de Banca Mondială, de Comisia Europeană și de OECD. Această alternativă simplă și corectă este impozitul progresiv. Nu mai era nevoie de creșterea TVA dacă acest principiu era corect aplicat. Cei cu venituri mici plăteau mai puțin, iar cei cu venituri mari plăteau mai mult, dar aveau posibilitatea de a-și deduce cheltuierile cu sănătatea, educația copililor, sau investițiile în propria dezvoltare. Aceasta era soluția corectă și echitabilă cu care puteam depăși această criză cu costuri mult mai reduse”.
Sorin Grindeanu a criticat solicitarea făcută de membri ai Guvernului Bolojan către bugetarii de lux de a-și tăia singuri salariile:
“Ai cere cuiva să-și taie cu bună voie sinecura, salariul, este ca și cum ai cânta la flaut într-o sală plină de băieți de cartier și să speri că aceștia vor lăcrima, și vor lăcrima de emoție. Aceasta este semnul suprem de slăbiciune instituțională a statului pe care oamenii l-au sancționat la vot”.
Sorin Grindeanu a prezentat care ar fi trebuit să fie principalele ținte ale Guvernului:
“Reformele reale nu se fac cu sloganuri de marketing, ci cu decizii ferme și echitabile. Dar dreptatea, pentru că rămânii vor dreptate, trebuie să se facă acolo unde trebuie. 1. În conzilile de administrație umflate 2. În companiile de stat cu pierdere 3. La băieții șmecheri din energie 4. La evazioniștii de profesie care secătuiesc bugetul și râd în fața legii. Și da, dreptatea și echitatea trebuie să se facă de sus în jos, iar noi, întreaga clasă politică, trebuie să dăm semnalul începând cu noi”.
Soluțiile propuse de PSD
Sorin Grindeanu a precizat că subvențiile pentru partide trebuie reduse:
“Ecorect ca partidele să aibă subvenții, este o formă simplă de limitare a corupției. Dar și aici s-a exagerat. Aceste sume sunt prea mari și trebuie reduse urgent. Marile partide sunt vinovate pentru că au lăsat lucrurile scăpate de sub control. Deci tot noi trebuie să le reparăm. Jaful din banul public trebuie stopat. În lupta cu cartelurile de bugetari de lux voi sta alături de premierul Bolojan în linia întâi. Este un angajamen ferm pe care mi-l iau astăzi”.
Președintele PSD a prezentat câteva condiții pentru susținerea în continuare a guvernului condus de Ilie Bolojan:
“Pentru o susținere politică solidă în continuare, trebuie să continuăm rapid unele lucruri absurde care se regăsesc de exemplu în primul pachet de măsuri. Am putea începe cu veteranii de război sau cu deținuții politici sau cu mamele care își cresc copii. Apoi să abordăm împreună cu mult curaj alte două măsuri esențiale: 1. Un pachet pentru echitate fiscală. 2. Un pachet de măsuri pentru relansarea economiei românești. Dincolo de nevoia de a face curățenie în cheltuieli și risipa banilor banului public problema structurală a României este cea a veniturilor”.