Șoșoacă i-a scris lui Trump: Intervenţia CCR împotriva candidaţilor la prezidenţiale e o anulare de facto a democraţiei din România / Joi îmi voi depune din nou candidatura

Publicat: 12 03. 2025, 10:58

Eurodeputata Diana Șoșoacă, lidera SOS România, i-a trimis o scrisoare președintelui american Donald Trump, în care a susținut că invalidarea candidaturilor la prezidențiale de către Curtea Constituțională reprezintă „o anulare de facto a democraţiei din România”, care va avea consecințe și dincolo de granițele țării: „cetăţenii din întreaga lume vor vedea că democraţia este doar o faţadă care nu îşi mai păstrează nici măcar aparenţele”.

Șoșoacă a mai susținut că joi își va depunde din nou candidatura la prezidențiale, îndeplinind toate criteriile, și că „pentru revenirea la democraţie, este nevoie ca toţi candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale să fie lăsaţi să candideze”.

Șoșoacă spune că democrația a fost anulată în România

„Către Preşedintele Statelor Unite Donald Trump

Intervenţia Curţii Constituţionale din România împotriva candidaţilor la alegerile prezidenţiale reprezină un fapt fără precedent şi o anulare de facto a democraţiei din România, stat membru UE şi NATO şi partener strategic al Statelor Unite.

Prin faptul că CCR interzice unor persoane din România să candideze la alegerile prezidenţiale desi nu există o condamnare penală definitivă prin care să li se interziză acestora să candideze reprezintă dovada că democraţia a murit în România şi constituie un semnal către cetăţenii din întreaga lume să nu mai creadă în democraţie. Cu siguranţă că românii deja nu mai au nici o încredere în acest concept care a devenit gol de conţinut!

România a fost o afacere bună pentru marile puteri, doar pentru români nu. Destul că marile companii transnaţionale şi Uniunea Europeană au profitat de pe urma ţării mele, ar trebui măcar să îi lase pe români să îşi aleagă singuri preşedintele aşa cum vor considera ei. Acum, că li s-a interzis şi acest drept, revolta populaţiei este la cote nebănuite, iar liniştea aparentă nu trebuie să înşele pe nimeni: nemulţumirea poate genera oricând o nouă revoluţie, iar acest lucru înseamnă destabilizare şi nesiguranţă, ceea ce nu este în interesul nimănui”, i-a scris Diana Șoșoacă lui Donald Trump.

Șoșoacă a amintit apoi că ea a fost prima căreia CCR i-a respins candidatura la prezidențiale, decizia fiind folosită acum ca precedent împotriva lui Călin Georgescu.

Ea a anunțat apoi că joi își va depune din nou candidatura, îndeplinind toate condiţiile legale.

Șoșoacă: România a devenit astfel un experiment al distrugerii democraţiei

„CCR sau, mai nou, şi Biroul Electoral Central, aceste două instituţii care nu sunt instanţe judecătoreşti şi nu au dreptul să interzică nici o candidatură, au devenit însă cenzorii neconstituţionali care anulează fără drept de apel dreptul unor români de a candida şi dreptul celorlalţi români de a-i vota pe cei pe care îi consideră că merită.

România a devenit astfel un experiment al distrugerii democraţiei prin intervenţia în forţă împotriva drepturilor constituţionale, iar acest lucru a depăşit de mult graniţele ţării.

Pentru revenirea la democraţie, este nevoie ca toţi candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale să fie lăsaţi să candideze, iar poporul este suveran şi are dreptul să îşi aleagă preşedintele aşa cum va considera de cuviinţă. În caz contrar, trebuie să se ia act de sfârşitul democraţiei în România şi de inutilitatea alegerilor care se transformă într-o cheltuială inutilă de bani. Iar efectele asupra UE şi NATO sunt incalculabile: cetăţenii din întreaga lume vor vedea că democraţia este doar o faţadă care nu îşi mai păstrează nici măcar aparenţele!”, a mai susținut Șoșoacă, în scrisoarea către Trump.