Suceava: 12 localități au rămas fără energie electrică în urma căderilor masive de zăpadă

Publicat: 09 04. 2012, 18:06

Un număr de 12 localităţi din judeţul Suceava sunt au rămas fără energie electrică în urma unor avarii care s-au produs din cauza căderilor de zăpadă, informează Mediafax. În prezent, echipele E.On acţionează pentru remedierea defecţiunilor.

Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a declarat, luni, că din cauza căderilor importante de zăpadă în judeţ s-au produs avarii în sistemul de alimentare cu energie electrică.

„Echipele E-on Moldova au intervenit operativ, în prezent înregistrându-se 12 localităţi nealimentate, avarii ce urmează a fi soluţionate în cursul zilei”, a precizat Popescu.

El a mai spus că a dispus, duminică, instituirea restricţiei de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone şi totodată s-a luat măsura închiderii drumului naţional DN17A Câmpulung Moldovenesc – Ratoş pentru deszăpezirea drumurilor naţionale şi judeţene, pentru deblocarea autovehiculelor din trafic, îndepărtarea arborilor căzuţi pe partea carosabilă sau pe autoturisme.

Meteorologii au emis, vineri seară, o avertizare cod galben de ploi, lapoviţă, ninsori şi vânt puternic în 20 de judeţe ale ţării, valabilă de duminică, ora 18.00, până luni, la ora 15.00.