Sucul Angry Birds a depășit Coca Cola la vânzări în Finlanda
Până acum câțiva ani, Nokia era mândria finlandezilor, nu exista niciun alt telefon mobil mai bun decât cel conceput în tara lor. Acum, finlandezii au găsit un nou motiv „național” de mândrie. Angry Birds, made by Rovio, nu jocul, ci băutura răcoritoare, relatează BGR.
Evident, tot succesul de care se bucură acum sucul denumit chiar Angry Birds (franciza) are la bază succesul jocului cu același nume.
Important este că Angry Birds – sucul – a reușit depășească în vânzări, in Finlanda, numele mari din industria de profil care au cucerit toate piețele din lume – Coca-Cola și Pepsi.
Este un record, iar producătorul spune că va duce sucul și în Noua Zeelandă și Australia. Produsul are gust de fructe și are două variante: Tropic și Paradise.