Tanzcos Barna, apel la un vot responsabil pe 18 mai: „Alegem între perspectiva redresării sau o înrăutăţire a situaţiei”
Un președinte care împărtășește valorile europene și care garantează un parcurs democratic stabil poate preveni o perioadă dificilă, care ar putea afecta dezvoltarea viitoare a țării. Este mesajul transmis de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.
Tanczos Barna face apel la un vot responsabil la alegerile prezidențiale, pe 18 mai, care să permită stabilizarea macroeconomică a României. El atrage atenția că este nevoie de constituirea rapidă a unui guvern responsabil care să ia măsuri în vederea restabilirii echilibrului macroeconomic. Ministrul Finanțelor avertizează că riscul politic generat de rezultatul alegerilor prezidențiale ar putea afecta indicii economici ai României.
„Vedem semne de ameliorare a condiţiilor de piaţă: cursul leului s-a stabilizat şi au început să scadă costurile de finanţare pe termen lung pe piaţa internă. Este dovada că instituţiile statului funcţionează şi BNR are suficiente instrumente să menţină un echilibru pe cursul de schimb. Totuşi trebuie să rămânem echilibraţi şi rezervaţi. Agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”, a transmis Tanczos Barna.
Ministrul Finanțelor avertizează că alegerile de pe 18 mai sunt esențiale pentru a lua măsurile necesare pentru evita o înrăutățire a situației.
„Riscul politic generat de rezultatul alegerilor poate afecta indicatorii economici. Avem nevoie în cel mai scurt timp posibil de formarea unui guvern responsabil şi reforme imediate pentru a restabili echilibrul macroeconomic. Pe 18 mai alegem între perspectiva stablilizării şi redresării sau o înrăutăţire imediată a situaţiei. Doar un preşedinte cu valori europene ne poate garanta un parcurs democratic stabil şi poate preveni o perioadă de incertitudini care ar afecta profund dezvoltarea ţării”, a scris ministrul Finanţelor pe Facebook.
Pericol pentru finanțarea României
Mesajul ministrului de Finanțe vine la scurtă vreme după ce leul s-a apreciat vineri, în raport cu euro. Conform cursului de schimb publicat de BNR, un euro s-a vândut cu 5,1165 lei, în scădere cu 0,57 bani (-0,11%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,1222 lei.
Pe de altă parte, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 7,31% pe an. Valoarea anterioară a fost calculată la 7,25% pe an, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Analiştii agenţiei de evaluare S&P Global apreciază că actuala criză politică din România şi posibilele întârzieri în elaborarea unor politici de răspuns la dezechilibrele economice, apărute ca urmare a prăbuşirii guvernului de coaliţie în această săptămână, ar putea submina unele surse de finanţare externă.