Tăriceanu, despre audierea lui Kovesi în ancheta privind alegerile din 2009: Și Bill Clinton a fost audiat şi nu era procurorul Statelor Unite, ci era preşedintele (VIDEO)
Reacţie dură a preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la o eventuală chemare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, la comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009. Tăriceanu susţine că toţi cei chemaţi la Parlament pentru audieri trebuie să vină şi a dat exemplul fostului preşedinte american, Bill Clinton, care a fost audiat de Senat, chiar în timp ce era şef la Casa Albă, informează B1 TV.
”Eu nu am de unde să ştiu ce face comisia şi pe cine va invita, deci nu vreau să dau un răspuns punctual, dar vreau să vă spun altceva: toţi românii sunt egali în faţa legii, dacă Parlamentul decide să audieze anumite persoane, este obligaţia lor să se prezinte în faţa comisiei, fără nicio excepție”, a fost răspunsul lui Călin Popescu Tăriceanu legat de prezenţa magistraţilor în faţa comisiilor parlamentare.
Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat că procurorii nu au ce să caute la comisii de anchetă în Parlament. De asemenea, Augustin Lazăr a precizat că noile coduri penale au adus elemente care au fost declarate parţial sau total neconstituţionale de către Curtea Constituţională.
Tăriceanu, despre audierea lui Kovesi în ancheta privind alegerile din 2009: Și Bill Clinton a fost audiat şi nu era procurorul Statelor Unite, ci era preşedintele
#DIRECT_ONE_sidmlq#
"A fost necesară o actualizare a textelor legale în urma intervenţiei Curţii Constituţionale. Mai întâi, aş dori să precizez că noile coduri erau strict necesare, fiindcă lumea în care trăim este una foarte dinamică, noile coduri sunt mult mai apropiate de realităţile lumii în care trăim decât cele vechi", a afirmat Augustin Lazăr, potrivit News.ro.
Întrebat dacă ar putea fi sancţionaţi cei care nu se vor prezenta în faţa comisiilor parlamentare, şeful ALDE a declarat că acest lucru poate fi avut în vedere.
Tăriceanu a dat ca exemplu cazul fostului preşedinte, Bill Clinton, care a fost audiat de Senatul Statelor Unite în celebrul scandal sexual cu Monica Lewinski.
"Dacă noi ne referim la ţara pe care o privim cu extremă admiraţie, Statele Unite, acolo nu foarte demult, în timpul mandatului preşedintelui Clinton, preşedintele SUA a fost convocat în pentru audieri la comisia senatorială de anchetă şi s-a prezentat şi nu era procurorul Statelor Unite, ci era preşedintele Statelor Unite. Deci, dacă vrem să acceptăm regulile democraţiei aşa cum sunt ele, atunci cred că trebuie să fie obligaţia tuturor", a spus Călin Popescu Tăriceanu.