Tăriceanu anunță noi excluderi din ALDE: Cine sunt cei care și-au pierdut calitatea de membru pentru că au ales să-și păstreze funcțiile după ruperea coaliției cu PSD 

Publicat: 23 09. 2019, 17:23
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, luni, noi excuderi din formațiunea pe care o conduce.

La finalul Biroului Permanent Executiv al ALDE, Tăriceanu a precizat că ”cei care, în baza deciziei Delegației permanente de retragere de la guvernare nu și-au depus demisiile din funcțiile de secretar de stat sau asimilate acestora, și-au pierdut calitatea de membri”.

Este vorba despre Nicolae Nasta, secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, Teiu Păunescu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Cătălin Harnagea, director general ROAID, Ilișoi Octavian, vicepreședintele ANSVSA cu rang de subsecretar de stat, și Liliana Mincă, vicepreședintele ANPC cu rang de subsecretar de stat.

Cei cinci și-au pierdut calitatea de membri ALDE ca urmare a nerespectării deciziei Delegației Permanente din 26 august privind denunțarea protocolului cu PSD și ieșirea de la guvernare.