Tăriceanu: Plenul se reunește luni pentru a vota numirea lui Hellvig la SRI

Publicat: 25 02. 2015, 13:10

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că ședința plenului comun al Parlamentului va fi, cel mai probabil, luni sau marți, în vederea numirii lui Eduard Hellvig la șefia SRI.

„Nu văd niciun motiv de grabă excesivă să punem votul astăzi sau mâine. Avem lucrări programate. Eu sunt mai degrabă, și am și discutat cu colegii din Coaliția de guvernare, și propunerea noastră va fi să facem ședința de plen reunit pentru a acorda votul, în privința nominalizării directorului SRI, săptămâna viitoare, la începutul săptămânii, cel mai probabil luni, poate marți”, a spus Tăriceanu, miercuri, la începutul Birourilor reunite ale celor două Camere.

Hellvig trebuia să primească, miercuri, votul din partea parlamentarilor, după ce cu o zi în urmă acesta a primit avizul favorabil după audierile din comisia de control a SRI, însă reuniunea celor două Camere a fost amânată.