Tocmai spusese „Da” și era extrem de fericit, când a aflat o veste cumplită despre cea care i-a devenit soție. Pentru bărbatul din Iași nimic nu va mai fi la fel după șocul trăit în ziua nunții
Se pregătea de cel mai important moment din viața sa, alături de femeia iubită, când bărbatul din Iași a aflat o veste înfiorătoare despre cea care avea să-i fie soție. Și totul a pornit dintr-o eroare a unui funcționar.
Mai precis, tânăra figura ca și când ar fi moartă chiar înainte de naștere, iar acest lucru l-a aflat după ce fuseseră căsătoriți. Totul din cauza unui funcționar public. Potrivit BZI, reprezentanții Direcției Locale de Evidență a Persoanelor au fost nevoiți să apeleze la judecători, pentru a corecta greșeala.
„Dintr-o eroare, pe marginea actului de naștere din 20 iunie 1988, privind-o pe numita A.C., născută în municipiul Iași, a fost înscrisă greșit mențiunea de deces ce se referă la actul de deces din 13 mai 1988. Eroarea a fost descoperită cu prilejul înscrierii pe marginea actului de naștere al numitei A.C. a mențiunii de căsătorie a acesteia”, au menționat cei de la DLEP Iași.
Cei de la DLEP Iași au mai menționat că femeia s-a născut pe 12 iunie 1988. Nașterea acesteia a fost trecută în registrul Stării Civile din 20 iunie 1988. Pe 13 iunie 2019, femeii i-a fost eliberată cartea de identitate. Pe 28 septembrie 2019, A.C. s-a căsătorit cu F.C.T. în municipiul Iași, ambii purtând după căsătorie numele soțului.
De fapt, mai fusese o persoană care s-a născut pe 16 aprilie 1988 și a murit pe 13 mai 1988 de congestie pulmonară. Actul a fost, însă, înregistrat pe 15 mai 1988 la Primăria comunei Bârnova. C.A. s-a născut în iunie 1988, însă funcționarii de la vremea respectivă au trecut decesul primei fete în dreptul celei de-a doua, la mijloc fiind și o coincidență bizară de nume.