Traian Băsescu: Guvernul Cioloș este un guvern controlat consistent de PSD
Traian Băsescu afirmă că Guvernul Cioloș este sub controlul PSD. Motivul pentru care fostul președinte face aceste afirmații este Vasile Dâncu, noul ministru al Dezvoltării.
”Suntem în fața guvernului lui Klaus Iohannis, dar nu cred că l-a avut în vedere acum un an când spunea că vrea guvernul lui. E un guvern controlat consistent de PSD. Primul de lângă premier nu e domnul Borc, ci domnul Dâncu, semnal clar pentru țară cine e jupânul.
Victor Ponta a greșit când și-a dat demisia. Toți îi vor mânca din palmă lui Dacian Cioloș, inclusiv Dâncu”, a spus Traian Băsescu la România TV.
Vasile Dîncu a declarat în fața comisiilor parlamentare unde a fost audiat că problema RADET va fi rezolvată prin mărirea prețului gigacaloriei.
Dîncu susține că a propus și introducerea unei taxe de solidaritate care are scopul de a sprijini zonele mai puțin dezvoltate, scrie bzi.ro.
„Fiind o problemă locală, sigur, noi nu putem spune să și-o rezolve fiindcă este vorba de cetățeni. Tariful pentru furnizarea energiei termice este, după părrea mea, cuiul problemei. Consiliul General al Municipiului București nu a mai actualizat de vreo cinci ani, dacă nu mă înșel, tariful. în acest moment, în București este cel mai mic tarif din țară, 169 de lei pe gigacalorie. în Petroșani, Vaslui, Botoșani și alte orașe din Transilvania, tarfiul este mult mai mare. Consiliul General al Muncipiului București trebuie să revadă acest lucru și să optimizeze acest preț. Bucureștiul este un oraș dintr-o zonă dezvoltată a României”, a spus sociologul în fața comisiei parlamentare.
Cabinetul Cioloș a primit votul de învestitură: Parlamentarii au acordat 389 de voturi „pro” (Detalii AICI)