Tudor Chirilă NU crede în declarațiile lui Grindeanu: Rămânem în stradă

Publicat: 04 02. 2017, 21:58
Foto: Aktual24

Chiar dacă Guvernul a anunțat că va abroga OUG 13/2017 într-o ședință a executivului care va avea loc duminică, Tudor Chirilă nu s-a lăsat impresionat de declarațiile venite din partea lui Grindeanu.

Îndrăgitul artist este de părere că acesta poate fi doar un joc al guvernului pentru a determina mulțimea să nu mai protesteze. Chirilă se gândește că e posibil ca Grindeanu să introducă alte prevederi în actul ce urmează a fi aprobat în guvern, iar până când lucrurile nu vor fi lămurite și viitoarea OUG nu va ajunge în Monitorul Oficial, le cere protestatarilor să rămână în stradă.

„Grindeanu zice că abrogă. Să publice în monitorul oficial și atunci mai vedem. Și după aia trebuie să urmărim cu ce modificări la codul penal se vor duce în Parlament. Din păcate oamenii ăștia nu prezintă credibilitate. Cum să nu fii sceptic la cineva care dă ordonanțe noaptea? Așteptăm să vedem realitatea din spatele declarațiilor domnului Grindeanu. Îmi pare rău, dar politicenii români nu au cuvânt deci nu pot fi crezuți decât după fapte. Până atunci rămânem în stradă.”, anunță Tudor Chirilă, potrivit stiripesurse.ro.