Toader: Nu îmi asum ceea ce au făcut sau fac alții în domeniul justiției

Publicat: 19 12. 2018, 09:28
Foto: Revista 22

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, insistă să transmită că nu își asumă ce fac alții în domeniul Justiției. Miercuri dimineață, ministrul a repostat pe Facebook un mesaj în acest sens.

Când a transmis prima dată acest mesaj, pe 2 decembrie, Toader părea a face referire la efectul legii recursului compensatoriu. Peste 9.000 de deținuți au fost eliberați mai devreme în baza acestei legi, parte din ei recidivând.

Acum, însă, Toader nu face nicio referire.

”Îmi asum tot ceea ce fac eu în calitate de Ministru al Justiției. Nu îmi asum ceea ce au făcut sau fac alții în domeniul justiției!

PS: Voi reveni cu exemple”, a transmis Ministrul Justiției, pe Facebook.

În contextul în care se discută tot mai mult despre o Ordonanță de Urgență pe amnistie și grațiere, lucru cerutvehement inclusiv de Liviu Dragnea, Tudorel Toader a ținut luni să transmită că aceasta reprezintă o ultimă soluție de îndreptare a unor abuzuri, căci există și alte metode legislative care pot fi adoptate. (Detalii AICI)