Un alt contract de publicitate pe banii statului: Alți 50.000 de euro au ajuns de la Oltchim la trustul lui Dan Voiculescu

Publicat: 09 10. 2012, 21:24
Foto: cancan.ro

Contractele de publicitate ale Oltchim sunt de ordinul sutelor de mii de euro şi asta în condiţiile în care combinatul este în colaps. Chiar şi aşa, după modelul Intact, o apropiată a lui Mihai Răzvan Ungureanu a încasat şi ea bani pentru publicitate de la Oltchim. Corina Vinţan a recunoscut existenţa contractului, dar a spus că o parte din banii primiţi de la Oltchim au ajuns şi la Intact.

Jurnalistul Robert Turcescu a prezentat în ediția de marți a emisiunii Sub semnul întrebării un nou contract în urma căruia Intact a mai primit circa 50.000 de euro de la stat, Contractul a fost semnat de Oltchim cu Corina Vințan, fost purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, în timpul mandatului lui Mihai Răzvan Ungureanu și director general al companiei de consultanță Links Associates.

Din cei aproape 140.000 de euro încasați de SC Links Associates SRL , încheie un contract cu Intact, firma lui Dan Voiculescu. Contractul este semnat la 1 martie 2011, chiar de Codruț Șereș, reprezentat al Intact Media Group. Contractul prevede că Intact primește 48.982 de euro, dintr-un contract a cărui valoare era de 100.000 de euro” a declarat Robert Turcescu.

Aceasta a încasat aproape jumatate de milion de euro de la Oltchim, urmând ca firma de relații publice și comunicare deținută de aceasta să ofere combinatului consultanță media și PR.

În perioada februarie-decembrie 2011, SC Links Associates SRL a încasat 421.600 euro de la Oltchim, fiind prevăzută o taxă lunară de 10.000 de euro, care apoi a crescut. Ulterior a fost încheiat un act adițional la contract, pentru perioada aprilie-decembrie 2011, cu o valoare totală de 235.000 de euro, din care s-au facturat, până la 31 iulie 2011, 76.982 de euro

Corina Vințan trebuia să redacteze comunicate de presă pentru Oltchim, să organizeze conferințe de presă, materiale publicitare, interviuri și alte materiale.

Vințan susține, însă, că firma sa, Links Associates, a încasat, de fapt, 55.000 de euro pentru serviciile de consultanță, iar alți 76.000 de euro au fost cheltuieli de organizare și promovare. Restul sumei nu a fost niciodată facturată la Oltchim, potrivit Evenimentul Zilei.

„Precizăm că din această sumă trustul Intact Media Group a încasat 48.982 de euro plus TVA. Serviciile prestate pentru clientul Oltchim, conform contractului, sunt servicii uzuale practicate de toate companiile care activeaza in domeniul comunicarii”, a spus Corina Vințan.

Contract Oltchim – Corina Vințan

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: