Un român suspectat că transporta fragmente ale „Manuscriselor de la Marea Moartă” a fost reţinut în Elveţia
Un cetăţean de origine română, suspectat că ar fi transportat posibile fragmente ale „Manuscriselor de la Marea Moartă”, a fost reţinut la punctul vamal Brogeda, situat la granița dintre Italia şi Elveţia, potrivit Ticinonline.ch.
Asupra bărbatului au fost găsite fragmente ale unor manuscrise antice, despre care autorităţile elveţiene cred că ar fi părţi din controversatele „Manuscrise de la Qumran”, descoperite în grotele de la Marea Moartă în 1947.
Specialiștii din Elveția încearcă acum să autentifice documentele. Actele găsite asupra bărbatului demonstrează că manuscrisele transportate valorează pesre 40 de milioane de franci elveţieni, echivalentul a 33 de milioane de euro.
Manuscrisele, în limbile ebraică şi aramaică, au fost descoperite între 1947 și 1956 în mai multe grote din zona Khirbet Qumran. Specialiștii cred că acestea datează din perioada 150 î.Hr. – 70 d.Hr.