Ungureanu (USR): „Nicușor Dan e perceput de electoratul nostru acum ca fiind mai prezidențiabil. Ar trebui să reflectăm în partid” / Scenariul unui tandem Dan – președinte, Lasconi – primar general (VIDEO)

Publicat: 18 02. 2025, 21:45
Foto: Emanuel Ungureanu / Facebook

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a făcut apel la o „analiză temeinică” în partid dacă n-ar fi mai bine ca USR să-l susțină pe Nicușor Dan la prezidențiale, dat fiind că acesta „e perceput de electoratul nostru acum ca fiind mai prezidențiabil”. Ungureanu a invocat și un scenariu în care Nicușor Dan ar fi candidatul la prezidențiale, iar Lasconi ar fi susținută pentru a deveni noul primar general al Capitalei.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

Tandem Dan – președinte, Lasconi – primar general?

„La această oră, avem un electorat care mai degrabă înclină către Nicușor Dan, care e perceput ca fiind USR-ist și e perceput așa pentru că noi l-am susținut la Primăria Capitalei de două ori, e ce e politic pentru că l-a susținut USR și USR e ce e politic pentru că Nicușor Dan e cel care a fondat partidul, e părintele USR.

USR nu e desprinsă de realitate, ne uităm în sondaje, suntem organizație politică, nu ONG. Opiniile pot fi diferite, eu mi-am spus o opinie care e împărtășită de o bună parte a electoratului, conform sondajelor interne.

Dacă organizația va insista să mergem mai departe cu dna Lasconi, și eu, și colegii mei o să-i facem campanie, că asta e decizia în partid, dar pe baza sondajelor pe care le avem și noi și care sunt în spațiul public, cred că o analiză temeinică în partid ar putea să ne ducă la un rezultat care s-o facă pe dna Lasconi să-l susțină pe dnul Nicușor Dan și să creeze un tandem zic și eu, am voie la opinie, cu Lasconi la Primăria Capitalei. Sunt tot felul de scenarii care trebuie discutate, așa încât decizia să fie cea mai bună”, a declarat Emanuel Ungureanu.

Ungureanu: Dacă aveam un tur 2 corect, Lasconi era acum președinte

Acesta a precizat că au fost situații în care oamenii i-au dat semnături pentru candidatura lui Lasconi, dar i-au spus că-l vor vota pe Nicușor Dan.

„Eu nu am spus să se retragă dna Lasconi, eu am spus că trebuie să reflecteze dacă n-ar fi bine să susținem un alt candidat, Nicușor Dan, care e perceput de electoratul nostru acum ca fiind mai prezidențiabil. Opinia mea e că dna Lasconi, într-o țară normală și dacă ar fi fost un tur 2 corect, era președinta țării, deci nu e un atac la persoană. E președinta noastră, trebuie să rămână acolo, dar trebuie să găsim o soluție”, a insistat Emanuel Ungureanu.