"Unul ca Liviu Dragnea n-ar putea fi candidat în Albania…" PENALII AU INTERZIS ÎN GUVERN!
Europarlamentarul Cristian Preda declară că “unul ca Dragnea” nu ar fi putut candida nici măcar în Albania, acolo fiind interziși penalii în Guvern.
Preda a fost zilele trecute observator electoral în Albania, într-o misiune a Parlamentului European, unde au câștigat socialiștii.
“În Albania există o lege care interzice unei persoane condamnate definitiv să candideze în alegeri. Unul ca Liviu Dragnea n-ar putea fi candidat în Albania…”, scrie Preda într-un articol pentru Adevărul.
Rezultatul alegerilor din Albania arată un legislativ cu trei partide mari – având 74 (PS), 43 (PD) şi respectiv 19 mandate (MSI) – şi două minuscule, care împart restul de patru fotolii din parlamentul unicameral de la Tirana.