USR merge cu propunerea Dacian Cioloş premier, la consultările de la Palatul Cotroceni
USR a decis, luni, ca formaţiunea să meargă cu propunerea Dacian Cioloş pentru funcţia de premier, la consultările de la Palatul Cotroceni.
Anunţul a fost făcut de preşedintele USR, Dacian Cioloş, la finalul şedinţei conducerii partidului, care a avut loc la Parlament.
USR urmează să intre la consultările de la Palatul Cotroceni la ora 14.00.
„USR merge la negocieri cu mandatul formării unui guvern cu puteri depline. USR susține că cea mai bună soluție este un guvern USR PNL UDMR cu un nou prim ministru și un program de asumare clar, care să includă PNRR și urgențele de gestionat.
Biroul Național USR a votat în unanimitate să-l propună pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier.
În absența unor propuneri clare, concrete, noi suntem gata să venim și cu propunere de premier și cu program foarte clar asumat. Acest program pe care-l prezentăm azi cuprinde un pachet de măsuri pentru reducerea cu 32% a prețului energiei electrice, un plan de măsuri pentru limitarea transmiterii COVID și apoi din programul de guvernare am luat priorități, desființarea SIIJ până la final de octombrie anul acesta și finalizarea legilor justiției până în 2022”, a precizat Cioloş.
Nu negociem prin intermediul presei, sper să aibă timp și cei de la PNL să vină să discutăm. Există soluții ca România să fie guvernată cu majoritate politică. Dacă ceilalți nu fac pasul acesta, noi facem acest pas, a adăugat președintele USR.