USR propune "Legea anti-Ciocoiu"
USR propune un proiect de lege care să interzică reangajarea la stat a persoanelor pensionate anticipat cu pensie de serviciu.
Propunerea este făcută în contextul în care mai multe persoane au ieșit la pensie anticipat, dar au fost reangajate la stat, iar acum încasează și pensie și salariu. Este și cazul chestorului Cornel Ciocoiu, care a ieșit la pensie, apoi a fost reangajat în Ministerul de Interne, astfel că de acum va avea un salariu de cel puțin 10.000 de lei și o pensie de circa 13.000 de lei. În total, cu tot cu celelalte venituri, chestorul va câștiga aproape 300.000 de lei, adică trei miliarde de lei vechi. (Detalii AICI)
"În ultimele zile, mass-media a prezentat mai multe cazuri în care persoane care s-au pensionat anticipat din sistemul de ordine publică, apărare și siguranță națională au fost reangajate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, beneficiind de cumulul pensiei cu salariul. Unul dintre cele cunoscute cazuri este cel al secretarului de stat Cornel Gabriel Ciocoiu (45 de ani) din Ministerul de Interne. În urmă cu o lună, acesta a trecut în rezervă cu grad de general și o pensie lunară de peste 13.000 lei. A doua zi, după ce în Monitorul Oficial a apărut decretul de trecere în rezervă, Ciocoiu a fost reangajat, prin decret semnat de premierul Mihai Tudose, fix pe poziția avută înainte de pensionare. Partidul Uniunea Salvați România consideră un astfel de caz revoltător și propune Parlamentului spre adoptare 'Legea anti-Ciocoiu', un proiect de lege care să interzică reangajarea la stat a persoanelor pensionate anticipat cu pensie de serviciu din sistemul de ordine publică, apărare și siguranță națională", se arată într-un comunicat.
USR precizează că acest cumul al pensiei cu salariul este posibil ca urmare a unei legi adoptate în 2014, al cărei proiect a fost "propus și semnat de actualul prim-ministru Mihai Tudose, care culege acum roadele propriilor inițiative populiste iresponsabile".
Potrivit proiectului de lege propus de USR, situația cumulului pensiei cu salariul nu poate opera în cazul unei persoane care beneficiază de pensie anticipată în condițiile legii și este reangajată în aceeași funcție ocupată anterior sau în alte funcții similare din cadrul altor instituții publice sau subordonate acestora.
De asemenea, USR susține eliminarea excepțiilor de la principiul contributivității din sistemul public de pensii și limitarea acestora doar la cazuri excepționale și în virtutea unor merite deosebite.