Valentin Jucan (CNA): Unii membri ai CNA se întâlnesc în "şedinţe informale". E incorect şi nelegal

Publicat: 17 01. 2013, 22:02

Unii dintre membrii CNA se întâlnesc în mod curent înaintea şedinţelor formale publice, în „şedinţe informale”, cu uşile închise, deşi Legea audiovizualului prevede faptul că şedinţele Consiliului trebuie să fie publice, a declarat joi, Valentin Jucan, membru al CNA.

Conform lui Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, unii dintre membri Consiliului au început să se întâlnească în mod curent în „şedinţe informale”, care se desfăşoară înaintea şedinţelor formale şi în care se discută întreaga ordine de zi prevăzută pentru şedinţele formale, relatează Mediafax.

Jucan a făcut aceste afirmaţii joi seară, pentru presa prezentă la CNA, după ce în aceeaşi zi a anunţat public că se gândeşte foarte serios să îşi dea demisia, pentru că este nemulţumit de faptul că unii dintre membrii CNA votează ceva, după care îşi retrag votul.

„Şi ieri (miercuri, n.r.) au avut şedinţă informală şi nu am mers. Astăzi (joi, n.r.) am fost întrebat de ce nu vin la şedinţele informale. Şi am spus: Pentru că nu este corect faţă de radiodifuzor, pentru că în momentul în care noi avem o discuţie înaintea momentului în care şi ei vin cu punctul lor de vedere este ca şi cum ne-am format un punct de vedere şi poate că am luat şi o decizie. Nu este corect. Nu este legal şi de aceea nu particip. Nu am cum să spun că mă duc la o şedinţă care, de fapt, ea nu există, dar există, dar se discută şi aşa mai departe”, a spus Valentin Jucan.