Valeriu Gheorghiță: Avem o tendinţă de creştere a numărului de cazuri COVID-19. Peste 90% dintre infectați sunt persoane nevaccinate

Valeriu Gheorghiță: Avem o tendinţă de creştere a numărului de cazuri COVID-19. Peste 90% dintre infectați sunt persoane nevaccinate
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Sursa foto: Facebook

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a confirmat sâmbătă că numărul de infectări cu COVID-19 a intrat pe o pantă ascendentă, iar majoritatea cazurilor apar la persoanele nevaccinate.

Medicul militar a declarat că cel mai bun scenariu ar fi ca această creștere să fie lentă, astfel încât sistemul medical să facă față.

Ceea ce am observat în ultimele patru săptămâni din cazurile nou diagnosticate, aproape 90% sunt diagnosticate în rândul persoanelor nevaccinate, iar în ceea ce priveşte decesele, peste 91% sunt la persoanele care nu au fost vaccinate cu nicio doză. Tocmai de aceea în momentul acesta este important să ne protejăm mai bine prin vaccinare. Este soluţia sigură, soluţia eficientă prin care noi putem să ne controlăm situaţia epidemiologică la nivelul fiecărui judeţ şi la nivel naţional. În condiţiile în care nu vom avea o rată crescută de imunizare în rândul populaţiei, evident că riscăm să avem o creştere importantă a numărului de cazuri”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, potrivit stirileprotv.ro. 

El a precizat că în România există în continuare un număr mare de persoane care nu au primit nicio doză de vaccin şi îi îndeamnă pe tineri să sprijine populaţia vulnerabilă.

Avem în continuare un număr mare care încă nu s-a vaccinat. Este momentul ca cei tineri să sprijine populaţia vulnerabilă, să îi aducem la vaccinare, să îi programăm şi să putem în felul acesta să ne protejăm mai bine pentru perioada următoare. Este clar că în România avem o tendinţă la acest moment de creştere a numărului de cazuri. Sperăm ca această creştere să fie una lentă, să nu fie exponenţială şi să putem să ne adaptăm încât să nu existe o presiune crescută asupra sistemului de sănătate”, a mai spus preşedintele CNCAV.

Ultima oră
23:57 - Afganistan: Talibanii au ucis patru bărbați şi le-au atârnat cadavrele în public. „Aceasta este pedeapsa pentru răpire”
23:36 - Cristian Tudor Popescu: La congresul PNL a fost reales Klaus Iohannis
23:19 - Marcel Ciolacu: Iohannis nu depășește nivelul de președinte al PNL. Congresul liberalilor, o rușine națională / Condițiile în care PSD va vota moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR
22:56 - Florin Cîțu admite că are nemulțumiri față de unii miniștri / „S-ar putea să fie și profesioniști pentru unele ministere, din afara politicii”
22:40 - CNCAV: 16.734 de persoane, vaccinate anti-COVID-19 în ultima zi. Datele complete
22:23 - Lucian Bode: Nu USR PLUS stabilește premierul pe care-l dă PNL / Ce spune ministrul despre șansele revenirii USR PLUS în coaliția de guvernare (VIDEO)
21:50 - Vaslui: Copil de 5 ani, în stare gravă după ce s-a intoxicat cu o soluţie pentru deparazitarea oilor
21:41 - Dan Vîlceanu: Mai bine guvern minoritar decât o coaliție în care să nu fac absolut nimic / Cum vede ministrul funcționarea unui astfel de guvern fără a fi „ținut în brațe” de PSD (VIDEO)
21:14 - Florin Cîțu: De la 1 ianuarie şi pensii, şi alocaţii, toate cresc. Și salariul minim. Așa trebuie să se obişnuiască românii
20:49 - Rareș Bogdan: Pentru noi, opțiunea numărul 1 e USR PLUS. Cred că liderii USR vor discuta cu noi după congresul lor, căci înainte le va fi greu să recunoscă / Un guvern minoritar nu poate rezolva toate problemele (VIDEO)