Valeriu Zgonea: Luni la ora 18.00 dorim să începem dezbaterea pe proiectul bugetului
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că speră ca dezbaterea la proiectul bugetului să înceapă luni de la ora 18.00 în plenul Parlamentului şi în zilele următoare parlamentarii să lucreze de la 10.00 la miezul nopţii, astfel încât să finalizeze dezbaterea până de Sf. Nicolae. Zgonea a arătat că deputaţii vor dezbate luni, de la ora 16.00, moţiunea înaintată de opoziţie pe tema descentralizării, în timp ce la Senat, în paralel, va fi discursul preşedintelui Senatului Italian.
„Sperăm să terminăm la Camera Deputaţilor până la ora 17.45 şi la ora 18.00 dorim să începem dezbaterea pe buget. Ştiţi foarte bine că în primele două ore sunt dezbateri făcute de către toate grupurile politice, cel puţin două ore şi jumătate, sper ca până la ora 24:00 să terminăm dezbaterea aceasta. Şi de poimâine , de la ora 10.00, să începem dezbaterea, până la 12 noaptea, pe buget, astfel încât până de Sf. Nicolae să putem trimite bugetul spre promulgare”, a explicat Zgonea, citat de Mediafax.
Acesta crede că Birourile Permanente reunite vor avea loc luni, cu cel puţin o jumătate de oră mai devreme faţă de şedinţa de plen.
Valeriu Zgonea a mai spus că, după ce parlamentarii vor finaliza dezbaterea la bugetul de stat pe 2014, urmează să se ocupe, în săptămânile următoare, de proiectele importante care au mai rămas pe ordinea de zi.