Varujan Vosganian: Victor Ponta regretă cum i-au fost interpretate spusele. Ministerul Finanțelor a publicat fără să verifice salariile pe site-ul Guvernului

Publicat: 30 05. 2013, 21:21

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV că documentul cu salariile directorilor companiilor de stat publicat pe site-ul Guvernului a fost publicat fără a fi verificat de către reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice.

„Au mai fost postate știri eronate pe site-ul Guvernului, premierul mi-a zis că Finanțele au publicat aceste cifre și trebuie să verifice. Guvernul spune una, Vosganian spune alta, cel mai bine era să dați un telefon la Cuprumin și să întrebați ce salariu are directorul. Dacă vreți să aflați ce s-a întâmplat la Guvern, sunați-i pe cei care au dat știrea pe site fără să verifice, nu pe mine”, a spus Vosganian.

Ministrul Economiei a declarat că relația dintre el și Victor Ponta este foarte corectă profesional, premierul spunând că regretă cum i-au fost interpretate spusele despre Vosganian pe tema salariilor directorilor.

„Între mine și premierul Victor Ponta nu e nicio problemă, ieri am avut o discuție cu premierul despre salariile de la Cupru Min, mi-a spus azi la telefon că a regretat cum i-au fost interpretate spusele. De câte ori am avut nevoie de sprijinul premierului, m-a sprijinit. Niciodată nu mi-a dat un calificativ negativ privind prestația mea la minister”, a mai spus Vosganian.

Primul ministru Victor Ponta a declarat joi că Varujan Vosganian nu are de unde să știe ce se întâmplă în cadrul ședințelor de Guvern deoarece nu se prezintă la acestea. (Detalii AICI)

Ministerul Economiei a precizat că cifrele referitoare la salariile managerilor companiilor de stat publicate pe site-ul Guvernului sunt eronate, șeful Cuprumin având un salariu de zece ori mai mic decât cel indicat în lista publicată.

Un tabel în care sunt prezentate indemnizațiile lunare ale managerilor din companiile de stat, a fost transmis, miercuri, de Guvern. (Detalii AICI)

Vosganian, despre discuțiile salariilor din companiile de stat

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: