Vasile Dîncu (MApN), anunţ despre posibilitatea unui război pe teritoriul României

Publicat: 23 02. 2022, 23:32
Actualizat: 24 02. 2022, 10:16
Foto: Facebook @ Vasile Dîncu

Toate analizele NATO spun că în acest moment este exclus un război pe teritoriul României, pentru că este exclus un conflict militar între Alianța Nord-Atlantică și Federația Rusă, a explicat ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, potrivit Agerpres.

Vasile Dîncu (MApN): Nu cred că se poate întâmpla ca Rusia să atace o ţară NATO şi acest lucru să ducă la un conflict generalizat. Ar fi o dovadă de nebunie

„În principiu, toate analizele pe care le face NATO şi le facem şi noi împreună cu aliaţii noştri din NATO spun că în acest moment e exclus un război pe teritoriul României, pentru că e exclus un conflict militar între NATO şi Rusia. Sunt mai multe raţiuni de factură strategică pentru care se consideră că e cel mai bun acest scenariu. Nu cred că Rusia, în afară de unele lucruri pe care vrea să le rezolve pe terenul fostei URSS, într-o utopie de reîntregire a Rusiei Ecaterinei a II-a sau a lui Petru cel Mare, nu cred că se poate întâmpla să atace o ţară NATO şi acest lucru să ducă la un conflict generalizat. Ar fi o dovadă de nebunie şi nu credem în acest scenariu”, a declarat ministrul Apărării, miercuri seară, la TVR 1.

Probabilitatea ca România să fie atacată de Rusia „tinde spre zero în acest moment”, a punctat oficialul. Vasile Dîncu i-a îndemnat pe cetățeni „să stea liniștiți” din acest punct de vedere.

Chiar și așa, a atras el atenția, un război în regiune ar putea avea și alt tip de consecințe pentru România.

„Sunt alte consecinţe ale unui război în zonă care pot însemna suferinţă şi pierderi şi în România, dar nu pierderi de vieţi omeneşti. Pierderi în ceea ce priveşte resursele de energie, noroc că nu suntem dependenţi 100% de Rusia, cum sunt alte ţări, sau nici într-un procent atât de mare. Poate fi bulversată activitatea băncilor datorită blocajului şi poate fi afectat comerţul, de exemplu, cu Rusia. Există şi comerţ românesc în Rusia. Nu este atât de mare, nu avem relaţiile atât de extinse cu Rusia, dar există. (…) Poate fi bulversată, de exemplu, prin războiul electronic, activitatea unor instituţii, pentru că în domeniul acesta, al războiului electronic, nu poţi opri la graniţă atacurile de genul acesta. (…) Dar acestea nu sunt consecinţe care ar putea să pună viaţa oamenilor în pericol”, a adăugat ministrul.