Vicepremierul Dragoș Anastasiu a anunțat când Guvernul Bolojan va prezenta pachetul de măsuri fiscale: „O să fie iarăși o ordonanță trenuleț”

Publicat: 01 07. 2025, 20:15
Actualizat: 01 07. 2025, 20:18
Consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu. Sursa foto: presidency.ro

Vicepremierul Dragoș Anastasiu a declarat, la Digi24, că Guvernul Bolojan urmează să anunțe miercuri sau joi pachetul de măsuri fiscale.

„Mâine sau poimâine vor fi terminate negocierile”

„Mâine sau poimâine vor fi terminate negocierile cu finanțatorii și vom ieși cu întregul pachet fiscal”, a afirmat Dragoș Anastasiu, potrivit Hotnews. Vicepremierul a mai adăugat că în pachetul fiscal vor fi incluse și măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare.

„O să fie iarăși o ordonanță trenuleț, cred că mâine va fi decizia finală și veți vedea atunci când vom ieși. Din păcate, cu foarte puțin timp de consultare pentru că suntem cu spatele la zid. Pe 7 iulie, noi trebuie să avem un pachet trecut prin legiferare. Dacă nu-l avem, vine vara, ajunge în septembrie, perioadă în care nu scăpăm de cel mai crunt scenariu imaginat, anume scăderea ratingului de țară la junk”, a mai precizat  Anastasiu.

Vicepremierul a declarat că și nivelul TVA face parte din acest pachet.

„Mâine la aceeași oră vom ști mult mai multe. În aceste momente, puzzle-ul se asamblează. Probabil mâine la prânz coaliția se va întâlni (…) Cel târziu poimâne, domnul prim-ministru va prezenta pachetul fiscal”, a mai declarat Anastasiu.

„Dacă nu corectăm anul ăsta, depășim deficitul pe anul trecut”

El a mai menționat că statul trebuie să economisească 30 de miliarde de lei până la finalul acestui an, astfel: 10 miliarde din reprioritizarea investițiilor, 10 din ajustarea taxelor și 10 miliarde din reducerea de cheltuieli, inclusiv a celor nesimțite.

„Ținta pe finalul anului viitor este să intrăm în ce ne-am angajat, adică 6% deficit din PIB. Dacă nu corectăm anul ăsta, depășim deficitul pe anul trecut. 4% din PIB este corecția, cum o împărțim pe cei doi ani va trebui să vedem”, a mai adăugat Dragoș Anastasiu.

Cât despre protestele bugetarilor care au loc în aceste zile, vicepremierul a afirmat:

„Îmi pare foarte rău pentru toți oamenii afectați. Îmi cer scuze că Guvernul nu are timp să explice, îi înțeleg pe acești oameni. O să găsim vinovați, dar nu acum. Dacă ne arde casa, hai să stingem focul mai întâi (…) Niciun guvern, politician, vicepremier nu-și dorește să intre în mandat cu tăieri. În câteva zile, Guvenrul nu poate astupa toate găurile din sacul bugetului.”