Viceprimarul Bădulescu, după audierile de la DIICOT: „Stânga și dreapta au creat 10 august 2018” (VIDEO)
Mitingul antiguvernamental al diasporei din 10 august 2018 a fost „creat” de „stânga” și „dreapta”, a declarat, joi, vicepremierul Aurelian Bădulescu după audierile de la DIICOT.
„Eu nu pot să spun acest lucru. Pot să spun că stânga și dreapta au creat 10 august 2018. Mai departe, urmează ca dumnealor să analizeze structurile. Eu nu trebuie să dau declarații nici favorabile, nici defavorabile nimănui. Eu trebuie să răspund întrebărilor care le pun procurorii, ca oamenii să înțeleagă că nu pot fi manipulați și să cadă în mrejele unora sau altora. Omul este important, iar asta cred eu că trebuie să se înțeleagă.
#Rezist este creația dreptei. Intervenția este creația stângii. Resursele și modul în care fenomenul #Rezist a contribuit la creșterea presiunii publice este de evidență”, a declarat Bădulescu.
El a explicat că va fi chemat din nou la audieri, în luna ianuarie.
„Eu, în acest moment, nu pot să vă spun mai multe date. Așa cum v-am declarat și la început, mai există o fază procesuală, și anume cercetarea judecătorească, care va aduce noi elemente. În cauză vor mai exista audieri în ceea ce mă privește pe mine, în luna ianuarie, audieri ce vor veni cu un set de documente”, a mai spus viceprimarul Capitalei.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.