Victor Ponta: Am solicitat SPP o maşină hibrid, care să polueze cât mai puţin
Premierul desemnat Victor Ponta, doreşte să folosească o maşină hibrid, după ce va fi primi votul de învestire în Parlament.
Ponta a declarat că a solicitat deja celor de la Serviciul de Protecţie şi Pază un astfel de autoturism, care să polueze cât mai puţin.
În plus, Ponta a subliniat că abordează la modul cel mai serios problema mediului, pentru care se vor căuta soluţii inclusiv prin intermediul unei hotărâri de Guvern.
”Am solicitat celor de la SPP că nu vreau să merg, pentru că e vorba aici de un mesaj, nu de ipocrizie, un mesaj pe care vreau să-l dau către toată lumea. N-aș vrea să merg cu una din mașinile consacrate, cunoscute, altfel foarte frumoase și că îmi doresc să existe o mașină cu același tip funcțional, hibrid, care poluează cât mai puțin” a spus Ponta.
”Va exista o decizie a guvernului prin care nicio instituție publică nu va mai putea achiziționa decât mașini și autoturisme care protejează mediul” a mai adăugat noul prim-ministru.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf