Victor Ponta, despre candidatura ministrului ”Discotecă” Teodorovici la prezidențiale: Dacă vrei să fii popular și vrei să iei și voturi, nu te faci ministru de Finanțe

Publicat: 22 06. 2019, 21:37
Foto: Facebook / Victor Ponta

Liderul Pro România, Victor Ponta, a comentat sâmbătă seară faptul că ministrul Finanțelor Eurgen teodorovici a anunțat că vrea să candideze la alegerile prezidențiale.

Ponta susține că Teodorovici nu are șanse pentru că, în general, miniștrii Finanțelor nu sunt deloc populari.

„Ministrul de Finanțe este un om antipatic, nepopular, dar care spune întotdeauna adevărul și are grijă de cămară. Dacă vrei să fii popular și vrei să iei și voturi, nu te faci ministru de Finanțe. Asta e regula în toate țările democratice. În toate țările democratice, ministrul de Finanțe este cel care zice: nu am bani. Eugen spune la toată lumea că are, ceea ce este neadevărat, că n-are”, a spus Victor Ponta, într-o emisiune televizată, potrivit Știripesurse.ro.