Victor Ponta, după ce a fost desemnat premier: Este un moment special în viața noastră politică
Victor Ponta a comentat vineri desemnarea sa în funcția de prim-ministru al României, precizând că va prezenta Parlamentului, în scurt timp, programul său guvernamental.
„Aș dori să vă comunic că mi-a fost încredințat un mandat de a încerca să formăm un nou Guvern, care să obțină votul de investiură pentru lista Guvernului și pentru programul guvernamental. Mă bazez în special pe USL și pe toți ceilalți parlamentari care vor înțelege susținerea unui asemenea guvern cu un mandat până la alegerile parlamentare. Voi încerca să asigur o guvernare care să dea românilor speranța că ne îndreptăm spre direcția bună”,a declarat liderul PSD.
Victor Ponta a fost numit vineri seară în funcția de prim-ministru interimar, de către președintele Traian Băsescu. Ponta îl succede la guvernare pe Mihai Răzvan Ungureanu, al cărui cabinet a fost demis vineri, în urma adoptării moțiunii de cenzură cu 235 voturi favorabile și 9 voturi „împotrivă”.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf