Victor Ponta, despre pierderea majorității de către PSD: ‘E o lovitură mortală, e ca Titanicul, după ce s-a lovit de iceberg’
Liderul Pro România, Victor Ponta,a declarat marți la Digi24 că PSDare o singură soluție dacă mai vrea să rămână la guvernare și în 2020 și să își termine mandatul: o restructurare guvernamentală prin care să schimbe tot.
„În acest moment, acest guvern, pe care toți îl consideră că nu e suficient de eficient și profesionist, a primit o lovitură prin faptul că nu mai are majoritate. E o lovitură mortală, e ca Titanicul, după ce s-a lovit de aisberg. De ce spun de moțiunea de cenzură, că nu mi se pare momentul cel mai important? Moțiuni de cenzură am tot avut, ultima prin iunie. A fost o chestie total neserioasă. Acum lucrurile s-au schimbat. Acum, dacă fac moțiunea, trebuie să vină la guvernare. Iar cei de la PSD, dacă vor să mai stea la guvernare încă 14 luni, trebuie să schimbe tot”,a zis Ponta.
Ponta spune că ar vota o moțiune de cenzură dacă opoziția vine cu un acord politic, un premier desemnat și un program de guvernare până la alegeri. Pe de altă parte, șeful Pro România spune că formațiunea este gata să susțină un nou guvern.
Sprijinim noi, de la Pro România, probabil și cei de la ALDE, cu care vom fi împreună în Parlament, sprijinim orice soluție bună care să rezolve criza cât mai repede.Ideea să te arunci într-o piscină și după aia să vezi dacă e apă nu mi se pare responsabilă.Pro România e gata să susțină un alt guvern, să intre cu miniștri, dacă trebuie, doi-trei dintre ei.Un guvern de 14 luni e mai bun decât o criză de șase luni”, a spus liderul Pro România.