Ponta: Rovana Plumb a rămas și fără bani și fără funcție, ca să vadă cât valorează prietenia cu Dăncilă

Publicat: 30 09. 2019, 21:46
Foto: Inquam Photos

Victor Ponta a declarat că Rovana Plumb a mers la Bruxelles „ca să fie sacrificată”. El nu-și poate explica recentele mișcări politice ale social-democratei, dat fiind că „e deșteaptă, nu ca Dăncilă”.

Înainte să ajungă după gratii, când încă era președintele PSD, Liviu Dragnea a susținut-o pe Rovana Plumb pentru a fi propunerea de comisar european din partea României. Și așa a rămas: Plumb a fost propusă comisar, dar a fost respinsă la vot de Comisia JURI. Aceasta nu a putut trecere peste neconcordanța din declarația de avere a social-democratei, și anume împrumutul de 800.000 de lei, luat de la o persoană fizică. Rovana Plumb a anunțat că i-a oferit creditorului două apartamente pe care le deţine în România, pentru a stinge datoria, dar Comisia JURI tot nu a putut trece peste.

„Sincer, nu înțeleg. Rovana Plumb are multe defecte, dar e o persoană cu experiență politică. E deșteaptă, nu ca Dăncilă, înțelege. A rămas și fără bani și fără funcție, ca să vadă cât valorează prietenia cu Viorica Dăncilă. Persoana care s-a bazat cel mai mult pe Viorica Dăncilă a fost Liviu Dragnea, a doua a fost Rovana Plumb”, a declarat Victor Ponta, la Digi24.

Liderul Pro România a mai precizat că nu Comitetul Executiv al PSD trebuie să decidă cine va fi noua propunere pentru funcția de comisar european, așa cum a anunțat Dăncilă: „Ce treaba are CEx? Comisarul e al României. Dacă CEx PSD propune un primar dintr-o comună din Botoșani trebuie să fie comisar? Legea din România prevedea ca propunerea de comisar să fie întâi audiată în Parlamentul României”.