Victor Ponta, singur în SUA: Nu cred într-o opoziţie care distruge tot ce au făcut cei dinainte. Cristian Preda: S-a întâlnit cu cineva foarte mărunt

Publicat: 20 02. 2012, 08:42

În mult disputata vizită în Statele Unite ale Americii, Victor Ponta a fost mai mult decât de obicei de partea puterii.

Preşedintele PSD a fost prezent la televiziunea românilor din Chicago unde a vorbit pe acelaşi ton ponderat faţă de putere ca şi în discursul de la învestirea premierului Mihai Răzvan Ungureanu.

România este un partener special al Statelor Unite şi trebuie să primească un ajutor pentru acest lucru, a spus Victro Ponta cu ocazia vizitei sale în Statele Unite.

„Pe baza parteneriatului militar, politic şi economic pe care cele două ţări le au, România va cere Statelor Unite un regim special, atât pentru comunitatea noastră românească de aici, cât mai ales pentru românii de acasă”, a spus Ponta, potrivit EVZ.

Ponta a vorbit şi despre vizita reprezentanţilor FMI în România, dar şi despre raportul dintre opoziţie şi putere din ţara noastră.

„Eu nu cred într-o opoziţie care vine să distrugă tot ceea ce au făcut cei dinainte, ei au putut face atât, noi vom face şi mai mult, putem să învăţăm deci din greşelile lor. Soluţia este ca cei de la putere să facă ce pot ei mai bine, iar oamenii să decidă prin vot dacă îi păstrează la putere sau votează cu cei din opoziţie să vină în locul lor”, a mai spus președintele PSD.

Victor Ponta a precizat că birocraţia şi corupţia, marile probleme ale României, nu ţin de un singur partid. Fiecare formaţiune politică care vine la putere are uneori tentaţia de a profita de funcţiile pe care le are. Liderul PSD s-a arătat mulţumit de faptul că românii din America sunt foarte bine informaţi despre ceea ce se întâmplă în ţara lor de baştină.

Vizita nu a scăpat fără reacţii din partea puterii.

 „Așteptarea pentru vizita în SUA a lideurlui era destul de mare și mi s-a părut important să aflu cu cine se vede că asta măsoară importanța lui, măsoară nivelul lui cât de luat în seama e. Și am aflat că s-a întâlnit cu cineva foarte mărunt, e opțiunea lui, poate nu-și dă seama că asta îl fixează la o cotă joasă”, a declarat europarlamentarul PDL Cristian  Preda la emisiunea „Special B1””.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda este convins că liderul PSD va declara că a ţinut mari discursuri la Washington.

Victor Ponta, în SUA

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: