Victor Ponta o ironizează pe Viorica Dăncilă: Este dusă aproape cu forța în vizite externe unde se umple de ridicol
Fostul premier Victor Ponta a comentat, joi, gafele actulului şef al Guvernului, Viorica Vasilica Dăncilă.
„Doamna Dăncilă, ca persoană, este, categoric, cel mai slab pregătit premier din ultimii 28 de ani, iar guvernul său este un guvern de oameni care nu fac altceva decât să încerce, cu greu, să aplice nişte dispoziţii, nişte ordine ale domnului Dragnea sau ale domnului Vâlcov, care nu au nicio legătură cu realitatea”, a spus, la RFI, Victor Ponta.
În opinia acestuia, guvernarea actuală este „slabă, proastă, nepregătită, neprofesionistă”, în fiecare zi dând motive „adversarilor să râdă de Dăncilă şi suporterilor – să se ruşineze de ea”.
Potrivit lui Ponta, a existat un singur criteriu pentru numirea lui Dăncilă la şefia Executivului: faptul că este din Teleorman și face tot ce spune Liviu Dragnea.
„Într-un fel, vă spun sincer, îmi este milă de această serie din care doamna Dăncilă nu va putea ieşi, îmi este milă când o văd trasă aproape cu forţa în vizite externe, unde, din păcate, în loc să facă o imagine bună României, se umple de ridicol. Dar, până la urmă, nu uitaţi că doamna Dăncilă a fost pusă de domnul Dragnea în fruntea Guvernului pe un singur criteriu: că este din Teleorman, că este credincioasă domnului Dragnea şi că va face orice spune domnul Dragnea. Este un lucru total la anormal, care poate duce la un singur lucru, şi anume, la un dezastru guvernamental şi politic, pe care, după ce va pleca doamna Dăncilă, cu tot cu domnul Dragnea, să ştiţi că îl vom plăti cu toţii (…) din buzunarele noastre, cu prestigiul României, cu importanţa noastră în Uniunea Europeană. Sunt pagube extrem de mari, care vor rămâne în sarcina noastră în anii care urmează”, a mai afirmat Victor Ponta, conformAgerpres.