Victor Ponta vrea ca circulaţia auto să fie oprită la semne clare de înzăpezire, mai ales pentru TIR-uri: Daţi vina pe mine, nu mă mai votează şoferii, asta-i viaţa

Publicat: 26 10. 2012, 13:04

Premierul Victor Ponta a ținut să-l avertizeze în ședința de Guvern de vineri pe ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, să se pregătească din timp pentru deszăpezire. Ponta i-a transmis lui Silaghi, că „zăpada din romania nu e mai grea decat zăpada din alte ţări şi că nu vrea să afle de la televizor de sosirea iernii.

Aveți utilajele pregatite, nu prin cine ştie ce locuri să le aveți pregătite în toata această perioada nu vreau să ne trezim că după ce e zapada pe strada începem sa vedem de unde scoatem utilajele” a spus premierul în şedinţa de Guvern de vineri.

De asemenea, Ponta a cerut oprească circulaţia auto la semne foarte clare de înzăpezire, în special pentru camioane, chiar dacă o astfel de măsură îi va nemulţumi pe şoferi.

Dacă avem semnale foarte clare, trebuie oprită circulaţia, chiar dacă unii oameni vor fi supăraţi, că de ce nu-i lăsăm să plece pe drum când începe ninsoarea. Eu vă dau autoritatea să închideţi acele drumuri, în special pentru camioane, pentru că maşinile mici mai le împing oamenii, le mai scoatem mai uşor, dar când este vorba de camioane se blochează pentru zile în şir. Oamenii o să fie nemulţumiţi dacă nu-i mai lăsaţi să iasă din oraş sau să plece, dar decât să iasă să îngheţe pe drum şi să umblăm după ei să-i scoatem din zăpadă, vă cer să luaţi aceste măsuri chiar uneori impopulare. Pe cei cu TIR-urile nu-i mai scoatem până la deszăpezire, deci ori închidem, ori redirijăm. O să se supere, o să protesteze, dar decât să stea în zăpadă, asta e. Daţi vina pe mine, nu mă mai votează şoferii de TIR, asta-i viaţa” a spus şeful Executivului.

Ponta, pregătiri de iarnă

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: