Viorica Dăncilă susține că sunt bani de pensii și salarii: ”Președintele se joacă cu sentimentele oamenilor”
Premierul Viorica Dăncilă dă din nou asigurări că Guvernul are bani pentru plata pensiilor și îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că se joacă cu sentimentele pensionarilor. Șeful statului a declarat, miercuri, că din punctul său de vedere, pensiile românilor sunt prea mici și era nevoie de o nouă lege. De asemenea, Iohannis a spus că a promulgat Legea pensiilor după ce a purtat o discuție cu premierul, care a susținut că la Guvern există bani.
”Legat de afirmația președintelui Iohannis. Am văzut acest lucru spus de foarte multe ori. Am spus de fiecare dată că sunt bani de pensii și salarii. S-a dovedit că am avut dreptate. Mi se pare inoportun și faptul că te joci cu sentimentele pensionarilor, oamenilor. Sunt pensionari care trăiesc de la pensie la pensie, își planifică fiecare ban. În momentul în care vine președintele României și spune că nu mai sunt bani de pensii, nu îi creează un comfort pensionarului sau salariatului. Aceste ieșiri publice nu-și au loc, ca să fiu elegantă. Sunt bani de pensii și salarii”, a declarat Viorica Dăncilă la DCNews.
„În legătură cu legea pensiilor, două lucruri sunt certe. Unul că pensiile sunt prea mici, după părerea mea. În consecinţă se impune o astfel de lege, nemaivorbind despre anumite necorelări, chiar inechităţi din sistem. O lege care corectează aceste erori este corectă. Pe de altă parte, sigur că s-a pus problema de unde se iau banii. În această chestiune am discutat cu doamna prim-ministru şi am întrebat-o direct şi clar: „Aveţi bani pentru pensii?“ Şi doamna prim-ministru m-a asigurat că la nivel de Guvern s-a făcut analiză şi sunt bani pentru pensii. După care am promulgat legea”, a spus, miercuri, Klaus Iohannis.